Romania. De dimineata.

Orice s-ar intampla pe lumea asta si orice mi s-ar intampla, de vreun an incoace, mi-am propus ca in fiecare dimineata  sa ma trezesc cu zambetul pe buze.  Sa-mi soptesc singura “Buna dimineata”.

Sa ma ridic din pat incet, sa merg sa pun ibricul pe foc pentru cafea, sa ma uit la noua zi de afara si sa multumesc  pentru tot ceea ce urmeaza.

Nu folosesc filtru, espressoare sau mai stiu eu ce. Tata mereu isi face cafeaua turceasca, la ibric, si eu ii urmez exemplul.  Nici sor’mea, nici perioada in  Italia n-a reusit sa ma dezvete de acest obicei.  Pana e gata cafeaua merg sa ma spal. E liniste in casa. De mai mult de un an nu mai folosesc televizorul, si e asa de placut. Sta intr-un colt pe mobila, mare si negru, si tacut. E acolo pentru cine vrea sa-l foloseasca, dar nu stiu cum se face ca oricine vine la mine cumva nu mai simte nevoia de a privi sau auzi un obiect care imprastie sunete violente in incapere.

Si cu toate astea, nu pot sa nu aflu ultimele stiri.

Intru in baie si deschid apa, uitandu-ma in oglinda.

       “Cum poate exista pe lumea asta atata cruzime si atata violenta? Cum se poate ca niste oameni sa faca asemenea lucruri? Oamenii aceia care au evoluat  si au trecut de sute de mii de ani de stadiul primitiv.  Ce se intampla cu noi, oare?”

Cruzimea fata de animale mi se pare ca ia omul de la stadiul de fiinta moderna care discerne si este constienta de actele sale, si-l arunca in tenebrele primitivitatii sale, in stadiul de vanator, fara repere morale, religioase, emotionale, empatice, responsabile.

Acel biped care alearga naucit si savarseste acte de o cruzime inimaginabila fiindca el asa apreciaza ca este necesar supravietuirii.

Romania. Rupta in bucati de saracie si probleme.

Cand mergi cu masina pe unul dintre cele mai frumoase trasee montane din tara, cand pornesti pe drumul acela cu atatea gropi incat iti vine s-o iei pe jos dar nu te dai batut fiindca privelistea iti ofera mai mult decat puteai spera vreodata, observi casele chirpite, gata-gata sa cada pe cei care se incumeta sa traiasca acolo. Cateva dobitoace primprejur si-o gradina pusa la punct.  Si nimeni de acolo nu cunoaste termenul de crud.

Fiindca omul ala stie ca daca natura ii e potrivnica, el nu supravietuieste.  Cum sa se ridice impotriva naturii?

Cand traiesti intre betoane, ti se pune un val pe fata si nu mai vezi  sensul vietii. Scopul acela din interior dupa care vine si dorul inimii, dor  pe care nu-l poti potoli cu un cont in banca si nici cu activitatea sociala si comerciala pe care o intreprinzi.  Este o iluzie sa crezi ca banii si prestigiul iti vor aduce pacea sufleteasca si recompensa fundamentala,  morala si spirituala, aceea ca ti-ai facut datoria pe lumea asta.

Tragic este ca toti traim cu iluzia asta pana ni se apropie ceasul mortii. Cumva, atunci aproape, constientizezi tot ce-ai facut si ce n-ai facut.

Sunt scarbita de clasa politica ce nu mai are loc in buzunare  sa-si bage mainile si sa gandeasca reflexiv la cate spagi a luat, dar mai dezamagita sunt ca oamenii aceastia care sunt acelasi neam cu mine, romani, si-au uitat identitatea si se incumeta sa se intreaca in faradelegi, violenta, cruzime, indiferenta, ignoranta, totul fiindca “Sistemul e asa, noi de ce sa fim diferiti?”.

Fiindca noi vedem lucrurile astea si stim ca nu este in regula sa se intample asa. Daca noi astazi tacem, ignoram si mergem mai departe fara sa spunem macar  “ Hei, uita-te la ce ai facut, ce crezi ca ti-a adus asta?” se vor perpetua toate…si maine poate va fi prea tarziu.

Cu totii avem griji, banii nu sunt niciodata de ajuns si cu sanatatea nu este nimic asigurat. Si cu toate astea, nu putem sa ignoram celelalte aspecte ale vietii, nu putem sa scapam din mana empatia si moralitatea, dorinta de a avea legi sigure care sa sustina dezvoltarea sanatoasa intr-un stat si o autoritate care sa aplice acele legi fara intarziere.

Daca ramanem izolati, fiecare in coltul sau, nu putem face nimic. Actiunile mari cer o forta pe masura. Impreuna se poate, se poate  sa facem ceva.

Pana la urma cu totii vrem sa cream un loc mai bun pentru generatiile viitoare. Ceea ce noi vedem astazi si nu ne place, putem sa schimbam.

Doar daca avem curajul sa spunem STOP.

Stiu ca sunt multi care gandesc si simt ca si mine. Pentru asta multumesc in fiecare dimineata. Stiu ca va veni momentul cand lucrurile se vor schimba.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s