Libertatea in relatii.

 

Vorbeam cu prietenii mei aseara, iesisem in oras sa-l sarbatorim pe unul dintre ei. Din vorba-n vorba, ajungem la familie si libertatea individuala in relatiile familiale. Cat de mult iti datorezi tie si celorlalti in relatiile cu membrii familiei tale? Parintilor, copiilor, partenerului, fratilor, surorilor.

 

    In ce masura ai dreptul sa te implici in vietile celorlalti?

    Daca pastrezi o limita inseamna, oare, ca nu te intereseaza? Sau ca nu ai sentimente?

 

Personal, am invatat de-a lungul timpului ca ceea ce mie nu-mi place, este recomandat  sa nu aplic si in relatiile mele cu persoanele apropiate. Indiferent de tipul de criza prin care un apropiat al meu trece, cea mai buna metoda a mea de a-mi oferi ajutorul este sa intreb cum pot sa-i  fiu de ajutor, sa-i prezint optiunea mea si sa-l las sa aleaga singur ceea ce crede ca i se potriveste si ii serveste in momentul respectiv. Indiferent de nivelul de gravitate al crizei. Ca e vorba despre sanatate, sentimente, probleme financiare sau efectiv, o dilema.

 

    Singura persoana care stie exact ceea ce este mai bine pentru ea, este persoana in cauza.

 

Este foarte greu sa renuntam la atasamente. Sunt intru totul de acord ca este infiorator de dureros sa fii spectatorul unei drame iar tentatia de a interveni este cu atat mai mare. Dar din acel instinct de a stopa, atenua, proteja acea persoana nu cumva cadem in plasa propriei dorinte de a salva pe cineva pentru noi insine?

Oamenii isi au propriile batalii de dus din care ies sau nu invingatori. Ceea ce se intampla in acest proces este ceea ce-i formeaza. Fiecare dintre noi are nevoie de un anumit tip de experienta pentru a invata ce trebuie sa invete singur.

Un om isi este siesi  dator sa se salveze, sau nu. Atat.

Inclusiv procesul acela de a fi un spectator la drama unui apropiat si hotararea de a-l lasa sa aleaga singur, este o dovada de sentimente profunde, tarie de caracter si compasiune.  Fiindca constientizarea libertatii individuale aduce dupa sine si o suferinta, o melancolie, acel sentiment ca indiferent de ceea ce se va intampla, tot ce poti face este sa asisti un om pe drumul alegerilor proprii.

Alegeri care uneori ii vor fi potrivnice.

Vrem sau nu sa credem, maretia vine prin experienta si de cele mai multe ori, prin suferinta.

Fiecare dintre noi este unic, are un anumit drum, scop, ideal, cod moral si religios, sa zicem.

Oamenii sunt o enigma, nu sunt obisnuite cazurile in care cineva ajunge sa se cunoasca,  se ipsum, complet.

Cum putem avea noi, oare, idea ca stim ce este mai bine pentru altcineva? Nu cumva este o atitudine aroganta?

Riscam sa dezvoltam relatii toxice daca ne cramponam in atasamente puternice fata de persoanele din viata noastra.

Ma intreaba unul dintre prieteni:

“Bine, bine, sa zicem ca se aplica acest aspect pentru un parinte al tau, un individ cu suficienta experienta de viata si matur indeajuns incat sa isi traseze propriul drum. Buuun. Dar ce ne facem in cazul in care copilul nostru ajunge la varsta majoratului si tu stii ca el urmeaza sa o ia pe  un drum care nu i se potriveste sau nu o sa-i fie folositor?”.

Si aici exista tentatia de a raspunde ca o sa-i explici tu si chiar sa-l indrumi incotro sa mearga. Dar totusi, intrebarea mea este:

       “Cum stiu daca acel drum ii va fi folositor sau nu?

          Cine sunt eu sa stiu ce este mai bine pentru el?

          O sa traiesc eu in locul sau ceea ce va avea el de trait?“

 

Ideea de  “mama, tata, bunicul, bunica, stie mai bine”…poate conduce un  om in capcana indeciziei si a incapacitatii de a-si asuma alegerile si a se responsabiliza. In acelasi timp poate produce traume sufletesti foarte mari.

Procesele sufletesti sunt atat de complexe si adanc inradacinate, incat exista posibilitatea ca un om sa nu le inteleaga pe intreaga perioada a vietii sale si sa actionize conform a ceea ce simte, chiar in detrimentul sau.

Pe scurt, putem provoca suferinte chiar mai mari atunci cand intervenim, decat daca persoana in cauza ar decide singura.

Mare atentie la ce tip de relatii vrem sa dezvoltam.

Exista in permanenta riscul de a ne atasa de o alta persoana si a crea relatii toxice in care niciunul dintre cei implicati nu-si va putea trai viata complet si va fi nefericit,  fiindca atasamentul iti restrange activitatea din simplul considerent ca libertatea ta este ingradita de perceptia altei persoane, subconstient.

 

Stim ca cineva asteapta ceva de la noi si atunci ne comportam in acord cu asteptarile, nu cum vrem de fapt sa fim.

 

Un om liber va fi intotdeauna autentic, responsabil, fericit, decis in ceea ce traieste.

Nu va induce niciun alt om in eroare fiindca el stie ca asta nu-i  va aduce nici un beneficiu, decat atasamente.

Este o provocare sa te cunosti pe tine insuti, intai, o provocare ce iti poate ocupa toata viata. Sa decizi zilnic ce este cel mai bine pentru tine si ce ai de invatat. Inclusiv din dramele din jurul tau.

Nu vi se pare suficienta responsabilitate pentru o persoana?

 

Lasa lumina sa straluceasca si peste tine, si peste ceilalti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s