Bucurestiul sub zapada

 

c1ec4fe3a6ca458518e07325ce109427Stau intinsa pe plapuma moale si privesc prin ferestrele mari cum  zapada se asterne  pe terasa. Ador sa vad fulgii lipiti de geam in vreme ce in casa temperatura e placuta. Cu picioarele desculte, cobor pe podeaua calda de lemn si fac un pas spre terasa.

Cat de frumos apare Bucurestiul sub marea de zapada alba, si atat de linistit. In fata geamului meu vad pescarusii cum danseaza in bataia viscolului, fara nicio grija. Sunetele lor fac totul sa para calm, bland.

Era decembrie 2009, la ora 15:45 aveam zborul spre Romania. In Lisabona erau 18 grade, soare, aerul primavaratic trecea prin parul meu si eu coboram din masina la aeroport. Auzisem la stiri ca se anuntasera zapezi peste toata Europa.

In Bucuresti ajungeam in jurul orei 21, dupa o escala in Frankfurt. Imi parea rau ca plec, era atat de frumos acolo. Imi placea muzica, orasul vechi cu cartierele boeme,  turistii in haine colorate, mancarea era delicioasa iar portughezii erau prietenosi.  Dar se apropia Craciunul.

Avionul decoleaza si dupa cateva ore luminile orasului Frankfurt apar prin fereastra de langa mine. Inchid cartea si, somnoroasa, imi spun ca in cateva ore o sa fiu acasa, in pat. Intre timp decid sa merg la o cafea in aeroport. Privesc oamenii din jurul meu si incep sa regret ca mi-am lasat laptopul in bagajul de cala. In schimb, imi scot agenda si incep sa trasez cateva idei. Apoi platesc si plec spre poarta de imbarcare, constatand pe drum ca s-a schimbat intre timp si poarta si ora de imbarcare.

Privesc pe geam si vad zapada care se asterne usor, usor peste aeroport. Ninge placut. Imi amintesc de previziunea meteo din Lisabona.

Ma rog, pana la urma o ora intarziere nu e chiar asa de rau.

Stand in sala de asteptare, vad cum pe panou se schimba din nou ora de imbarcare. De la ora 20 la ora 22. Simt ca ceva nu e in regula. Ma ridic si fac cativa pasi pana ajung sa privesc pe geamul dinspre celelalte porti. Vad toate avioanele la sol, mai putin un airbus A380 care trece prin fata mea acum, indreptandu-se spre pista de decolare. Realizez cat de mici suntem noi, oamenii, pe langa acest gigant si totusi o minte umana l-a creat. Ninge placut.

Ma linistesc si merg sa mananc ceva. Aeroportul e plin, abia gasesc o masa libera. Comand si raman prinsa in gandurile mele pana ajunge mancarea. Niciodata nu mi-a placut mancarea disponibila in aeroport, dar in Germania cu greu gasesti ceva mai sanatos. Pana si salatele sunt ca de carton.

Ajung la poarta si constat ca zborul spre Bucuresti s-a amanat din nou, pana  in jurul orei 1. Imi dau ochii peste cap dar  nu ma ajuta la nimic. Ma asez pe o bancuta si-I inchid, incercand sa ma relaxez. Timpul trece greu, oamenii din jurul meu sunt la fel de posaci ca si mine, cu totii abia asteptam sa ajungem acasa. In sfarsit, se face boarding-ul. Ne urcam toti intr-un autobus si ajungem langa aeronava acoperita de zapada, la fel ca si asfaltul aeroportului. Ninge des. Ne asezam la locurile noastre si asteptam, pana cand masinile de deszapezire curata aeronava.  Se face ora 2 si inca nu am decolat. In avion este deja frig si suntem sfatuiti sa pastram hainele pe noi pana in momentul decolarii. La 2:20 suntem anuntati ca avionul va ramane la sol, vremea nu permite decolarea si va trebui sa mergem inapoi in aeroport.

Ajunsi acolo, ni se ofera cazare si masa pana la prima cursa disponibila spre Bucuresti. Ma vad in fata unei decizii rapide. Craciunul este in trei zile. Este deja ora 3 si eu imi doresc sa merg acasa. Stiu sigur ca, odata ajunsa la hotel, sederea se poate prelungi. Ma uit pe panou si vad prima cursa Tarom la ora 9. Decid sa ma inscriu pe lista zborului si sa astept in aeroport.

Ceilalti pleaca. Ma plimb putin si vad cum sunt sute de oameni in acelasi loc, unii dormind pe jos, altii pe bancute, parinti ce isi tin copii in brate, dormind cu capul pe ei, oameni din toate colturile lumii ce asteapta sa plece spre casa. Pe panouri, toate cursele sunt anulate pana la ora 8.

Ma duc spre poarta si motai putin. La ora 6 apar alti romani. Intru in vorba cu ei si aflu cum unii dintre ei erau pe drum de o saptamana, cand iarna incepuse din nord si cum inainta incet spre sud, anuland rand pe rand zborurile in calea ei. Doua femei mi-au atras atentia. Mama si fiica, imbracate in negru. Sotul mamei si tatal fetei murise si ele mergeau la inmormantare. Veneau din Olanda si mai aveau la dispozitie doar zborul Tarom sa ajunga la timp.

Mi s-a strans inima la gandul ca nu iti poti lua ramas bun de fiecare data cand iti doresti lucrul asta.

Le-am privit cu mila, si am tacut. Nimic din ce-mi parea mie important inainte parca nu mai conta acum. Intotdeauna, in fata mortii, orice consideram noi a fi o problema, dispare.

Cumva, parca anticipam ce urmeaza. Singurul zbor din ziua aia a fost un zbor spre Manchester. Restul curselor, oriunde in lume, au fost anulate. Ninsoarea se intetise si in aeroport era deja haos. Erau mii de oameni blocati, suparati, iar staff-ul Lufthansa incerca sa gaseasca solutii, fara succes.

Ma imprietenesc cu o fata de varsta mea care printr-o minune aterizase cu cateva ore in urma de la New York, unde, la fel, zapada crease probleme multor zboruri spre Europa, anuland marea majoritate dintre ele. Imi povesteste cum a asteptat si ea 10 ore in aeroport inainte sa plece. Impreuna incepem sa ne interesam ce variante am putea avea sa ajungem acasa. Parintii ei o asteptau in Brasov, nerabdatori, iar eu aveam doua pisici care cred ca imi simteau deja lipsa si pentru care imi doream sa ajung acasa. La parintii mei urma sa merg a doua zi de Craciun.

Era deja ora 12 si mie mi-era somn, aveam ochii rosii, nu mai aveam niciun chef de mancare si ma gandeam ce variante ar putea fi. Ma gandesc sa inchiriez o masina, o intreb pe noua mea prietena daca are permis,  insa realizez ca probabil, zapada blocase si multe dintre drumuri. In special drumurile din Romania.  Apoi decidem impreuna sa mergem la informatii, unde cozile erau ticsite cu sute de persoane. Ajungem intr-un final la ghiseu si reusim sa ne schimbam biletele de avion cu 2 bilete de tren care sa ne duca in Romania.

Au fost singurele bilete eliberate la schimb. Toti ceilalti pasageri care ne-au auzit ca am reusit sa ne schimbam biletele de avion, au platit cate 240 euro pentru fiecare bilet, in total 8 locuri, singurele disponibile pe toate trenurile care faceau legatura intre Frankfurt si Bucuresti.

Trenul pleca in 30 minute, din statia de sub aeroport. Am ajuns cu totii pe peron, in cinci minute eram deja in tren, ne-am cautat locurile si pana in Ungaria totul a decurs lin.

In Ungaria, deja alta poveste…Mi-am dat seama atunci cat de mult conteaza sa fii om, sa incerci sa intelegi persoana cu care interactionezi. Fiecare dintre noi are o poveste de viata unica, care, daca decide ca esti suficient de uman incat sa ti-o spuna, te poate invata o lectie valoroasa.

Noua mea prietena era studenta la o universitate din state.

Mi-am facut o promisiune ca in viata asta, ca oricat de mult ar dura, nu o sa ma opresc din studiu niciodata si o sa fac tot posibilul, indiferent de varsta pe care o voi avea, sa ajung acolo unde imi doresc cel mai mult.

Ea a coborat la Brasov, eu am mers pana la Bucuresti unde a doua zi, la ora 21:37, trenul ajungea in gara unde ma astepta prietena mea Cristina.

Bucurestiul era alb complet, sub zapada de peste un metru. Dar era linistit.

Am intrat in casa, pisicile mele ma priveau mirate. Era atat de placut, chiar daca bagajul meu ramasese in Frankfurt, aveam tot ce-mi trebuie.  A doua zi, aveam timp sa ma pregatesc de Craciun.

M-am gandit mai multe zile dupa, la femeile in negru. In experientele mele, intotdeauna cand nu a trebuit sa fiu intr-un loc, nu am ajuns acolo sub nicio forma. Chiar daca pe moment mi s-a parut o catastrofa, mai tarziu am inteles ca mi-ar fi adus un mare dezavantaj sau suferinta.

Mi-am dat seama ca in orice calatorie se pot schimba conditiile, important este sa ai directia stabilita si sa-ti pastrezi calmul.

Cu rabdare si incredere, ajungem intotdeauna acolo unde trebuie. Iar uneori, faptul ca nu-ti poti lua ramas bun te poate proteja de multa suferinta.

E duminica, imi sun prietenii sa mergem in parc la o bataie cu zapada.

 

 

2 thoughts on “Bucurestiul sub zapada

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s