Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.

 

Este ora 23 si eu inca nu am somn. Cu cartea pe picioare, stau in pat si citesc. Maine e 15 ianuarie si iar vom canta O, ramai.  Ma emotionez, ca in fiecare an, cand vad cum o lacrima curge usor pe obrazul drept al profesoarei de romana.

Eu prefer sa plang aici, in camera mea. Nu vreau sa-mi arat lacrimile in fata nimanui. Nu vreau sa stie nimeni la ce ma gandesc, ce visez, pe cine visez.  Mai ales ca stau in prima banca, m-ar putea vedea toti.  Dar mi-este foarte greu sa ma stapanesc cand in ochii mintii mele ramane imaginea cuplului din poeziile lui Eminescu.

Inchid ochii si ma vad tinuta de mana, in siguranta, de el.  Este un barbat brunet, inalt, nu pot sa-i vad fata, dar sunt linistita. Zambesc si in acelasi timp doua lacrimi curg pe obrajii mei. Imi promit ca o sa pastrez mereu imaginea  si o sa o folosesc zi de zi ca si combustibil.  Inchid cartea si o las pe noptiera, apoi ma ridic si merg la geam. Cerul este senin, sunt atatea stele si este o liniste placuta.

Sunt curioasa cum se vede cerul din alte parti ale lumii.

Ma rog incet, vreau sa-l aud pe Dumnezeu, sa-i spun tot ce simt si ce-mi doresc.  In inima mea, stiu ca stie, dar este doar inca o confirmare pentru mine.  Ii multumesc ca m-a ascultat si merg sa dorm.

Ma trezesc pe terasa, mi-am facut o cafea si privesc zborul pasarilor. Dimineata, avand geamul deschis, ma trezesc usor cu trilurile lor. Aerul este cald, de primavara.

Si vorbesc cu Dumnezeu. Ii multumesc ca a stat langa mine, chiar si in anii in care am refuzat sa-i mai vorbesc.  Au fost cei mai intunecati.  Ani in care pana si la imaginea mea am renuntat. Credeam ca sunt o naiva, ca nu exista ce-mi doresc.

Daca as fi stiut numai…

Ca El este doar iubire. Si rabdare.  Restul ni le cernem singuri. In special cand nu avem incredere in cine suntem si ne incredem in ce auzim ca suntem.

Acolo, in dorintele cele mai adanci, ca atunci cand inchizi ochii si te visezi undeva unde este pace, siguranta si liniste, acolo suntem noi. Cu imaginea aceea plecam in lume, si cu increderea ca exista cineva care ne sustine in tot ce facem.

Cand vrem sa construim lucruri, pastrand intentii bune si inaintand cu daruire.

Viziunea este cea care stabileste cursul lucrurilor.

Pe cat de mareata este, pe atat de puternic vei deveni pe parcursul drumului.

In bataia soarelui, sunt fericita ca mi-am recapatat viziunea. Si increderea ca va fi bine.

 

 

sursa foto http://www.gretta.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s