#a

 

 

Ai vrea sa vorbim putin despre cum s-a terminat?

As vrea… desi este inca dureros  sa-mi amintesc toate scenele din septembrie, inainte sa plec.  Cateodata am senzatia ca sunt in aceeasi camera, pe acelasi fotoliu si ei doi stau in fata mea iar in mintea mea rasuna acuzatia:

  – Te-ai ascuns, Janina! Nu mi-ai spus!

O privesc,  tacuta. Ma uit la el, are capul plecat si tace. Ca un ecou  aud repetat nu te iubeste  si nu inteleg  de ce el tace. Cu mainile pe genunchi, sta aplecat in fata, uitandu-se in podea. Ca un copil care a fost prins facand o prostie si acum este certat.

Tot timpul nostru petrecut impreuna, toate experientele frumoase, tot ce-am impartit cu el si chiar si numai faptul ca i-am deschis usa sufletului meu si i-am pus in palma viata nu par sa reprezinte nimic. A sters cu buretele limpezimea faptelor mele si asculta o poveste, anuland realitatea.

O privesc din nou pe ea.

Pe fata ei vad suferinta si manie.

Citesc anii in care a suportat chinul de a-si surprinde sotul cu alta femeie si in care si-a  sacrificat propria fericire stand intr-o relatie falsa, pentru copiii ei. Pentru  o familie in care toti sunt mereu plecati si doar ea sta acasa, asteptand o famara de iubire din partea lor. Sotul  plecat  nopti, saptamani, copiii si ei,  iar ea mereu in asteptare, crezand ca nu stie nimeni ce se intampla, de fapt.

O inteleg, ii inteleg singuratatea, anxietatea, frustrarea, suferinta  si imi pare rau pentru ea. As vrea sa stiu ca e fericita si sa se opreasca din a se otravi singura.

In schimb el … el sta absent pe canapea.  Nu am ce sa-i raspund ei despre viata mea. Dar ea continua cu teatrul si cu otrava.

– Te-am primit in casa mea ca pe propria mea fiica si tu, tu m-ai mintit! Pe mine, mama lui!

Pare o comedie proasta. El tacand in continuare si ea, cu ipocrizie, jucand rolul victimei. Imi dau seama cat de adanc este inradacinat jocul manipularii in aceasta familie. Cum fiecare moment din ultimele sase luni anticipasera ceea ce tocmai se intampla.

Cate drumuri “acasa” facuse el singur, mereu intorcandu-se ciudat. Cate tensiuni creasera pregatirile pentru nunta, cat de marsav era cand, imbatat de parfumul altei femei, se intorcea in casa care atunci era a noastra, in patul nostru. Si cum ea stia, totul.

Cum ea venise in casa noastra cautand disperata o urma de care sa se agate si sa inceapa persecutia,  si cum el complotase cu ea, in infantila lui nesiguranta. Prea putin stiam eu atunci ca ea, de fapt,  imi umblase in cele mai adanci colturi si mai mult decat atat, isi copiase in telefon datele necesare pentru a face un front comun impotriva mea.

Cand ar fi putut doar sa vorbeasca cu mine. Doar sa vorbeasca.

In dimineata aceea de august, imbracata, la ora noua, ies pe usa. Aveam sa ma intorc la pranz sa o conduc la aeroport. Venise neasteptat la noi din weekend, asa cum facea de obicei. Cautand mereu motive sa ramana in casa noastra perioade dese si prea lungi. O privesc, imi zambeste si-mi spune ca-i place colierul meu. Ii zambesc si ii spun ca ne vedem mai tarziu, cu gandul sa-i aduc ceva inainte de plecare.

Ma intorc la timp cat sa imi fac o cafea si sa mai stam putin de vorba inainte de a o conduce. Sta intinsa pe canapea si priveste la televizor.

O intreb daca se simte bine, imi spune ca e putin ametita dar sa nu-mi fac griji. Schimbam cateva impresii si apoi imi spune ca simte nevoia sa iasa putin la aer dupa care ar vrea sa mergem spre aeroport.

Imi pare putin ciudata dar nu insist. Iese la aer apoi ne pregatim sa plecam spre aeroport. Pe drum imi spune cum copiii urmeaza sa plateasca greselile parintilor, o fraza bizara, imi spun eu, pentru contextul dat.

Ajungand la aeroport, insista sa nu parchez fiindca mai bine ma intorc acasa sa-l astept pe el cand vine de la serviciu, spunandu-mi ca ea oricum se descurca.

Nu apuc sa o conving sa-si schimbe parerea fiindca  in fata aeroportului  deschide rapid usa, ma pupa pe obraz, isi trage valiza si pleaca subit.

Raman uimita cateva secunde fiindca efectiv nu stiu ce s-a intamplat. Scot telefonul si-l sun pe el, rugandu-l sa vorbeasca cu ea caci ceva se petrece. Sunt ingrijorata, imi pare prea ciudata.

In urmatoarele doua saptamani eu n-am stiu ce se petrece. El si ea, mereu in privat, purtau discutii despre relatia mea cu el. Mama si fiu, doar ei doi.

Nu-mi gaseam linistea, nu intelegeam ce se petrece, de ce schimbarea lui, de ce nu comunicam? De ce atatea secrete si ascunzisuri daca noi doi urma sa devenim o familie?

Vedeam  doar  ca el nu mai era acasa. Era absent, o umbra langa mine si atat. In fiecare zi, ma trezeam cu lacrimi in ochi si singura, desi el era langa mine. Adormeam tarziu, aproape de ivirea zorilor.  Nu puteam sa mananc, nu puteam sa vad pe nimeni.  Cand ieseam afara, nimeni nu trebuia sa stie asa ca imi puneam o masca si zambeam.  Abia ajunsa acasa ma prabuseam in hol, plangand pana la epuizare. Era singura modalitate de a ma linisti.

El isi continua rutina, iesea cu colegii, mergea la antrenamente, imi spunea ca doar asa poate face fata situatiei. Dar pentru mine situatia era inca o enigma.

Ce anume se intamplase din moment ce noi doi nu aveam nimic nelamurit?

Cat de naiva il priveam, sperand sa aud o explicatie.

Simteam  ca intre doi adulti care au hotarat sa se casatoreasca sau pentru un barbat indragostit care a cerut de sotie o femeie, nu pot exista bariere.

Si totusi, el continua sa plece, eu ramaneam mereu singura.

 Acum stiu ca a fost cel mai mare serviciu pe care mi l-a putut face.

La sfarsitul lunii august, intr-un weekend in care el era “acasa”, m-am intrebat ce sa fac.

Stateam in pat, cu pisicile langa mine si plangeam fiindca nu mai aveam liniste.

Printre lacrimi privesc  spre biblioteca si vad albumul cu istoria Romei, cumparat cu ani in urma. Imi amintesc ca mereu am vrut sa merg la cursuri in alta tara. Ma intreb:

 Ce-ar fi daca as merge la cursuri cateva luni, sa ma linistesc? Oricum stau singura aici, as putea sta si acolo. Asa as putea sa ma gandesc daca el chiar este pentru mine, sau nu.

Merg in camera alaturata si deschid calculatorul. Verific cursurile din Milano si pretul biletelor. Scriu un email catre o scoala, salvez un numar de contact apoi inchid calculatorul si merg inapoi in dormitor.

Raspunsul la email a venit in aceeasi zi cu telefonul mamei lui. Era ora sase dupa-amiaza si el dormea, in dormitor. Eu eram in camera alaturata.

– Alo?

– Buna ziua, spuneti.

– Cred ca stiai ca eu sunt, tocmai d’aia nu mi-ai raspuns prima oara.

– Nu, doamna G, nu aveam telefonul la-ndemana, de fapt.

– Auzi Janina, sa stii ca din cauza ta eu am facut un infarct saptamana asta. Tu mi-ai facut mie tot raul asta, asa ca am sa-ti arat eu. Ti-am copiat tot din calculator si sa stii ca urmeaza sa merg cu datele astea la toata lumea care te cunoaste, inclusiv la tatal tau. O sa merg la el si o sa-i arat eu lui cine esti tu!

Simt cum in mine creste furia si stupoarea  auzind ca mi-a copiat miseleste datele personale. Ca o persoana straina care a venit in casa mea, afisand intentii bune, asteptand momentul  propice pentru a-si atinge scopul meschin. Nu pot sa ma abtin si printre lacrimi de ciuda, o intreb:

– Doamna, dar cu ce drept faceti lucrul acesta? Cu ce drept va amestecati in viata mea?

O aud cum respira din ce in ce mai greu, apoi ii aud tonul ridicandu-se odata cu mania:

– Cu ce drept? Cum cu ce drept? Eu sunt mama lui!

Tipetele ei sunt atat de puternice incat indepartez telefonul si-l vad pe el stand in usa, trezit, auzind si el tipetele ei.

Imi inchide telefonul iar eu privesc siderata spre el, in mintea mea piesele de puzzle incepand sa se aseze.

El o suna inapoi, si cu toate ca este in alta camera eu pot s-o aud pe ea. Plang fiindca nu-mi vine a crede cine este, de fapt, cum am crezut intr-o prefactorie si cum incep sa inteleg de ce sora lui mereu afisa un zambet glacial si era taioasa, nejustificat.

Plangeam efectiv de ciuda ca nu mi-am ascultat instinctul atunci cand am simtit ca ceva nu este in regula.

 

Stirea mea ca urmeaza sa plec pentru cateva luni l-a linistit pe el. Parea raspunsul pe care il astepta, incapacitatea lui de a gasi o rezolvare deja putea fi data uitarii in fata deciziei mele.  Ea, combativa, nu s-a multumit cu vestea.

Acuzatiile ca fug din calea furiei ei au continuat, dornica de sange si de un tap ispasitor pentru nefericirea in care se scaldase toata viata.

Toti prietenii nostri nu au stiut ce se intampla. Eu eram o femeie care isi paraseste partenerul, il abandoneaza  nepasatoare pentru propriile interese.

El, nevinovat, povestea  ziua  tuturor cat sufera ca eu urmeaza sa plec, iar noaptea mergea sa-si caute alinare in bratele altor domnisoare.

In ziua in care am plecat o aveam pe Sasha cu mine. Simteam nevoia unei constante in momentul in care viata mi se schimbase complet. In aeroport, dupa punctul de control al documentelor, m-am prabusit, plangand. Era sase dimineata si aeroportul era plin.

Oamenii treceau  pe langa mine dar mie nu-mi pasa.

Aveam sufletul rupt in mii de bucatele, slabisem enorm, viata mea atarna de o farama de lumina si tot ce aveam pe lume atunci mai erau doar sufletele pisicilor mele pentru care stiam ca trebuie sa fiu bine, sa le ingrijesc.

Sasha, ca de fiecare data in cei noua ani de cand eram impreuna, a fost ingerul meu pazitor.  Mi-am lasat lacrimile si sperantele sa curga, m-am uitat la Sasha care ma privea adormita din cutiuta ei si m-am ridicat, usor.

Am mers spre poarta mecanic, repetandu-mi constant ca o sa fie bine.

Nu am inteles ce se petrece in primele doua saptamani din Italia. Supravietuiam pe pilot automat si o parte din mine stia ca nu o sa ma mai intorc la el, cealalta parte spera ca lucrurile sa se termine cu bine si noi doi impreuna.

Nu intelegeam prea bine ce tip de om este, stiam doar ca eu vazusem in el potentialul lui de a fi un om bun, cald, diplomat, intelegator.  Pur si simplu, toate defectele lui  le estompasem fiindca eu voiam sa cred in el.

 

Imi doream sa vad ca o sa aleaga sa fie omul acela bun, partea frumoasa din el.

 

Doua luni dupa, eu ma incarcam cu energie de la cursuri si el din cluburi. Primeam vesti despre el de la prietenele mele care il vedeau mereu prin diferite locuri.  Surpriza cea mare a venit de ziua mea, cand el, speriat inca de furia mamei, imi propune sa mergem in Las Vegas  sa ne casatorim, sa nu mai asteptam pana la data stabilita initial.

M-am uitat la el, ma tinea in brate. Nu-mi venea sa cred ca imi cere sa fug de oamenii din viata mea care si-ar dori sa ma vada fericita si sa ma ascund de ei, fiindca lui ii este frica de mama lui.

Nu stiu cata tarie am avut sa refuz, dar ma bucur enorm ca am facut-o.  Credeam atat de mult in el incat fusesem oarba la multe gafe. Incet, incet valul incepuse sa se ridice.

Un an de zile a durat clarificarea lucrurilor. Pana am inteles cine este el, de fapt.

Cate ascunzisuri au fost in relatia noastra si cum eu am fost acuzata de ele cand el imi controlase in tot timpul pana si gandurile. Telefonul meu a fost in permanenta sub observatie. Patru ani de zile el stiuse fiecare miscare a mea, planuise in detaliu tot si isi crease in paralel o alta viata. Exista o alta femeie in viata lui mereu, eu eram doar aceea  potrivita pentru a fi sotie.  Mama ii era confident, prietenii si sora complici.

Jocul lui a continuat pana de curand.

De Craciun, hotarasc  sa merg cateva zile acasa, la parinti. Stiu ca urmeaza sa plec din ianuarie si vreau sa-i vad de sarbatori.

Stau in camera mea din mansarda si ma gandesc  la anii care au trecut, la tiparele din viata mea si cum m-am sabotat singura chiar daca am simtit de multe ori ce este benefic pentru mine si ce este daunator.  Mi-am scos  lumanarile parfumate din cutiile pe care le-am lasat aici cu un an in urma si le privesc  lumina jucausa.

Imi suna telefonul si vad numele lui pe ecran. Hotarasc sa-i raspund, doar este Craciunul.

Imi spune ca s-a tot gandit la mine si ca nu meritam ce mi-a facut.

Ca ii pare rau pentru tot si vrea neaparat sa-mi spuna ca el m-a iertat. Si ca ma iubeste.

Imi dau lacrimile fiindca realizez ca el mi-a notat conversatiile telefonice chiar si cand eram in Italia, dupa ce ne separaseram, dupa ce el ma lasase sa plec, apoi ma lasase singura de Craciun, fara macar sa-i pese sa-mi dea un mesaj…   Ii raspund ca il inteleg, intr-o anume masura  si eu il iubesc pe el, ca pe un prieten care mi-a gresit dar, in esenta,  ramane  un om bun care nu are putere sa razbata.

Ii spun ca apreciez ca m-a iertat desi nu sunt sigura pentru ce anume.  Probabil ca are si el cateva motive, create in fantezia lui.

Am inchis telefonul si m-am rugat la Dumnezeu sa-mi mai dea putere pana o sa plec din tara si sa inchei acest capitol o data pentru totdeauna.

L-am iertat pe el pentru toate femeile pe care le adusese in patul nostru.

M-am iertat pe mine  pentru faptul ca in acea dupa amiaza de vara, la sectia de oncologie din clinica Biomedica doamna doctor mi-a zis ca sunt slabe sansele sa scap, etaland statisticile in fata mea. Si cum sansele scad  pe masura ce trece timpul, iar eu am continuat relatia cu el.

L-am iertat ca nu mi-a stat alaturi desi, pe podul din gradina japoneza, cu lacrimi in ochi imi jurase iubire.

L-am iertat pentru toate minciunile pe care le spunea atunci cand se intorcea acolo unde se chema acasa.

L-am iertat…

…m-am iertat pe mine ca m-am tradat…el era doar un actor menit sa reprezinte ceea ce-mi faceam singura.

 

M-am iertat pe mine ca nu m-am ascultat si m-am increzut in alte persoane cand adevarul era chiar in inima mea.

 

Ii multumesc ei ca m-a scos pe mine la lumina, eram intr-adevar ascunsa.

 Uitasem cine sunt, de fapt.

 Cum m-a salvat, in chinurile ei,  de la o tragedie. 

Ii sunt recunoscatoare din inima ca mi-a deschis ochii catre ce ma indreptam, in orbirea mea.  

A fost, dintre toate, suferinta potrivita sa sparga tiparele din viata mea.

 

 Stiu ca Dumnezeu lucreaza intotdeauna prin oameni. Si Ii multumesc pentru toti oamenii din viata mea.

Au fost cei mai buni profesori.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s