O dimineata de duminica.

Este dimineata, peste Bucuresti. Orasul este inca adormit in lumina rasaritului, strazile sunt libere si este liniste. Mi-am deschis usa spre terasa si am invitat aerul proaspat in camera mea, cat mai stau in pat si privesc reflexia soarelui in geamurile blocului din fata mea.

Imi place sa ma trezesc usor. Fara ceas, fara graba, sa deschid ochii si sa ma bucur de patura moale si senzatia aceea calda de dimineata.  In anii trecuti, langa mine se afla cel putin o curiozitate pufoasa ce torcea placut si ma intampina cu un salut iubitor. De mai mult timp sunt doar eu.  In fiecare dimineata.

Sunt linistita. Se spune ca o pisica te alege, nu o alegi tu. Cam cum se intampla si cu femeile :)) ele aleg, intotdeauna.  In momentul in care ti-au oferit tot ce aveau sa-ti ofere, isi revarsa darurile asupra altcuiva. Ma bucur fiindca sora mea are parte acum de aceeasi experienta minunata pe care eu am avut-o alaturi de sufletele care m-au incalzit timp de peste zece ani, o experienta unica.

Este duminica. Pentru mine,  este iubire. Familie. Prieteni.  Ma gandesc la parintii mei, ce acum isi iau micul dejun in bucatarie, ma gandesc la prietenii mei care au deja familii cat de fericiti pot fi, ma gandesc la prietenele mele care aseara au iesit la club si care acum dorm linistite. Si ma intorc la mine.

Ma intreb cati oameni singuri merg sa citeasca ziarul la o cafenea, doar ca sa fie intre alti oameni, intr-o dimineata. Cati aleg sportul fiindca nu este nimeni sa le zambeasca sau sa ii sarute. Cate persoane dorm acum, obosite de cautarea unui partener care sa le inteleaga. Cati copii isi astepta parintii plecati sa munceasca departe. Cati oameni stau tacuti, la masa, in singuratate cand diminetile de duminica ar trebui umplute cu zambete si iubire.

Ma gandesc ce s-a intamplat cu noi de am ajuns asa, distanti, singuri, nemultumiti de noi insine mereu, apoi de ceilalti si de tot.

Oare ne-am inchis ochii atat de mult incat sa nu mai vedem ca nu putem trai fara iubire? Nu cumva am lasat soarele puternic  al ambitiilor sa ne orbeasca?

Observ cum se stabilesc relatiile in ziua de azi. Criteriile de evaluare sunt setate pe o perceptie materialista asupra vietii, nicidecum a iubirii, respectului, loialitatii si compasiunii.  Ce este cel mai grav este faptul ca sunt tineri parinti care isi lasa copiii acasa, singuri, fara niciun sprijin, alergand dupa himere cand recompensa este chiar in bratele lor. Copii care vor fi viitorul nostru si care cresc fara un reper moral.

Este dur sa traiesti cu un trai limitat. Dar este si mai dur sa traiesti o viata singur, departe de casa, lasand in urma ta doar praful timpului pierdut departe de familia ta.

Sunt multi oameni cu care am lucrat de-a lungul timpului, din toate colturile lumii si majoritatea peste 35 de ani, sunt oameni care au pierdut fiinte iubite, au divortat, s-au mutat in alta parte a lumii si distanta le-a rupt relatia, si-au dat seama ca ceva nu mergea si s-au separat, insa toti nu au avut liniste in suflet pana nu si-au dat seama ca ceea ce iti da putere in viata sa construiesti tot ce iti doresti – este echilibrul pe care il simti atunci cand ajungi acasa.

Acasa langa persoana care te intelege si te sustine in tot ceea ce faci, exact asa cum esti, cu bani sau fara, cu copii sau cu pisici, cu prieteni sau parinti dificili, cu datorii, nu conteaza cum esti. Important este sa fii impreuna cu persoana care te completeaza.

Oamenii sunt facuti sa functioneze impreuna, sa colaboreze pentru a-si crea impreuna un viitor mai luminos.

Sa fie ei soarele care straluceste cu putere.

Familia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s