Tu ti-ai facut arborele genealogic?

Ridic pixul negru in mana si zambesc. L-am “furat” din Bali, intr-o zi in care pixurile mele erau terminate si la cafeneaua unde eram cineva a fost amabil sa-mi imprumute unul. Prinsa in gandurile mele, am plecat cu el.

Ma tot intreb de unde acest obicei al meu, cateodata, cand vad ceva care imi capteaza interesul suficient de mult incat sa ma faca sa vreau sa-l studiez indeaproape, trebuie neaparat sa-l ating si sa-l iau, este ca o nevoie profunda de a poseda obiectul respectiv si a-l studia indeaproape in spatiul meu, in liniste, o perioada nedeterminata.  Nu plec cu lucruri din locuri de obicei dar am constatat ca pe parcursul vietii de trei ori n-am reusit sa ma abtin si mi s-a parut absolut normal ca acel lucru sa fie al meu sa-l studiez.

L-am returnat dupa ce l-am inteles, de fiecare data.

Pur si simplu vreau sa-l vad zi de zi pana ii inteleg complet tainele.

Sa fie oare o conceptie ca ar fi normal ca toate lucrurile sa fie accesibile tuturor pentru perioada in care le sunt necesare?

De multe ori de-a lungul anilor am incercat sa imi realizez arborele genealogic dar sirurile se pierd, in special cand unul dintre bunicii mei, cu o suta de ani in urma, a fost abandonat intr-un orfelinat. Exista o evidenta in orasul in care el a fost lasat insa este doar un nume trecut. N-am reusit sa strang datele necesare pentru a-mi determina provenienta.

Mi-a placut o colectie de texte mai vechi, Corpus Hermeticum, in care este prezentata o conceptia dualista asupra lumii. Mesajul promovat de textele respective este de educatie prin lectura si faptul ca de fiecare data cand citesti un text, o carte, primesti o informatie sau pur si simplu vezi un film, sa zicem mai actual, cu fiecare noua recitire a mesajelor  noi si noi informatii se releva.

Pur si simplu capacitatea de a intelege se dezvolta pe parcurs pana la a cuprinde complet textul respectiv.

Vi s-a intamplat sa cititi o carte de doua ori si pur si simplu sa capatati o intelegere mai profunda a ei? Mie mi se pare extraodinar, in special cand cartea mea preferata insumeaza peste 1500 de pagini. :)))

Este ca o calatorie spre o lume noua fiecare pagina, de fiecare data noi detalii aparand in atentia mea. Gasesc acest lucru foarte curios si incitant.

Cred ca de la bunicul meu mostenesc  atat  dorinta profunda de a adopta cat si teama de respingere. Dar nu stiu de unde mostenesc acest obicei al meu de a-mi insusi obiectele care imi plac. Daca mai adaug si dorinta nebuna de a calatori, de a afla lucruri noi, atractia pe care o simt fata de natura, fata de plante si leacuri “babesti”  si grija fata de animale…toate ma duc cu gandul la un singur numitor comun.

Radeam anul trecut cu o prietena a mea, stateam amandoua albe ca varul sub soarele primavaratec al Italiei si ne gandeam ca nu este nicio problema sa fim asa o perioada, doar experimentam si o alta fata a monedei, pana la urma, sangele ramane la fel.

Tin pixul asta in mana, sta scris pe el snowman cu alb pe un fundal negru :))), si  ma tot gandesc ca pana la urma…o sa apara cand va trebui sa apara.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s