La marginea lumii.

Am picioarele in iarba umeda de roua, soarele straluceste pe deasupra muntelui din fata mea animand pasarelele ce umplu cu sunete vesele copacii din jurul casei. Ne-am cazat la casa bunicii, o casa detinuta de o familie modesta, cu flori in fiecare colt al curtii largi, pomi fructiferi, o fantana cu apa proaspata si doi caini jucausi ce patruleaza nestingheriti. O mica oaza de fericire ascunsa printre munti, intr-un satuc din Alba.

Aici, in acest peisaj simplu, de poveste, fiecare parte a corpului te indeamna sa te intinzi pe iarba si sa lasi natura si cerul sa treaca peste tine linistite, amanand revenirea in agitatia Bucurestiului pentru urmatoarele zece luni, traind in ritmul vietii de la tara si al gazelor ce-si fac treaba printre flori, creand trasee pe deasupra ta.

Stau la o masuta de lemn cu Max langa picioarele mele in timp ce prietena mea s-a hotarat sa faca yoga in raul din fata casei iar prietenul meu inca incearca sa se trezeasca cu o cafea si un dus rece. Astazi vom face doua trasee de munte si ne pregatim pentru ce urmeaza.

Ador sa ma trezesc cu sunetele pasarelelor, la tara. Mi-am pus cafeaua in cana si am iesit in curte sa pot simti frumusetea din jurul meu. Cand stau eu cu mine, il simt prezent si pe Dumnezeu. Ma asculta cand ii spun tot ce pastrez in inima si vreau sa-I spun tot fiindca este sfatuitorul meu.

M-am intristat zilele acestea de cateva ori, in special ieri. Plecand prin tara m-am hotarat sa merg si la manastiri sa le vizitez. Imi doream sa vorbesc cu oamenii de acolo si sa-i ascult. Oamenii care cred cu tarie in Dumnezeu si in iubire pe mine ma inspira iar pentru acesti oameni din manastiri vreau sa-mi dau silinta sa inteleg ce a determinat aceste suflete sa-si dedice viata credintei.

Cu mahnire in suflet, in manastirile in care am intrat, prea putin am simtit prezenta dumnezeiasca. Fiind cu prietena mea, nimeni nu a venit sa ne intrebe ce anume ne aduce prin locurile respective.  As fi vrut sa schimb doua cuvinte cu cineva, in incinta unei manastiri dar acest lucru nu a fost posibil pana am ajuns in Alba.

Ieri am mers in aceasta zona la o manastire de maici. Mama mea voia un suvenir si am decis ca am inca un motiv sa merg sa o vizitez. Pentru prima oara de cand am trecut pragul unei manastiri in aceasta calatorie, m-a intampinat cineva care mi-a intins mana si m-a intrebat ce ma aduce in acel loc. Sora respectiva era cea care dirija lucrarile de restaurare in incinta lacasului. A chemat apoi o alta sora, responsabila cu turul bisericii.

Acea femeie nici macar nu m-a privit in ochi. M-am asezat langa dumneaei in biserica atunci cand m-a indemnat sa merg sa ma rog chiar daca i-am spus ca as prefera sa vorbim. Imi place sa privesc picturi, sa aflu despre istoria unui loc si sa contemplez drama expusa de multe ori in diverse scenete insa as fi vrut sa vorbesc cu acest om mai mult decat sa observ culori si tehnici ale picturii.

As vrea sa stiu ce anume ii inspira pe acesti oameni, ce citeste  o persoana care traieste dupa tainele bisericii, vreau  sa pot intelege ce anume ii face pe acesti oameni sa-mi spuna ca nu pot vorbi direct cu Dumnezeu decat daca am un preot ca sfatuitor si nu accepta ideea simpla de rugaciune sincera.

Marturisesc ca vorbesc cu Dumnezeu, femeie fiind, fara un mijlocitor. Mergeam des la biserica atunci cand eram copil, la Sfantul Gheorghe unde am fost si botezata. Anii mei de ratacire m-au costat scump si tot eu am platit pentru ei, nu a fost nevoie sa las bani pe un scaun si niciunui preot pentru o spovedanie si “iertare de pacate”, m-am iertat singura dupa ce am constientizat tot raul pe care l-am facut impotriva mea.

Cel care mi-este martor este chiar Dumnezeu, fiindca El este in fiecare dintre noi si mereu langa noi, acea parte adanc ascunsa de bunatate divina pe care o inghesuim sub activitatile zilnice, preocuparile pentru ziua de maine si lumea materiala in care convietuim cu totii, sub toate emotiile simtite atunci cand savarsim fapte impotriva binelui nostru si sub fricile noastre ce ne infraneaza sa fim tot ceea ce simtim ca putem fi.

Cred in oameni care isi traiesc viata potrivit chemarii lor, cu devotament, nu cred in amenintarile cu focul iadului si duhul inselaciunii. Cred in puterea de a fi corect fata de tine insuti si a cauta sa faci bine in viata.

Ma intristez atunci cand o persoana care sta in slujba lui Dumnezeu evita sa-si pretuiasca aproapele ci respecta cu rigurozitate norme trecute de alti oameni in niste carti.

Tragic este ca neintelegerea mesajului divin de Iubire, Iertare, Acceptare si Intelegere duce la impunerea rigida a unui mesaj FALS. La crearea unei industrii a “credintei” in care sufletele se pierd si singurul  interes sunt banii si influenta.

Le inteleg disperarea oamenilor care incearca sa-si castige traiul in aceasta tara saraca (preotii care cer bani pe serviciile bisericii), aici unde medicii au salarii mizere, profesorii asemenea, cu o industrie lasata in paragina sau detinuta de companii straine fiindca romanii au decis sa plece din locul in care s-au nascut sau au renuntat sa lupte singuri contra unei forte dirijate din umbra.

Ma gandesc la tinerii care nu au nici o perspectiva si privesc MACAR spre o biserica INCERCAND sa-si pastreze increderea ca vor reusi, cautand acea forta supranaturala care ne insufla atunci cand toate puterile par ca ne parasesc  si ne indeamna sa mai acordam o SANSA scopului nostru.

Ma uit la mine si constientizez ca in aceeasi situatie sunt si eu. Zilnic este necesar sa duc o lupta de supravietuire, norocul meu este ca am prieteni care isi doresc sa ma vada fericita si sanatoasa si se ingrijesc de mine, atunci cand familia nu-mi poate fi aproape.

Calatoresc atunci cand mizeria Bucurestiului ma sufoca. Langa blocul meu plasticul si reziduurile sunt parte din decor, zona Olteniei a ajuns o mare groapa de gunoi, spre Moldova asemeni. Oameni care opresc pe marginea drumului arunca un pachet de tigari gol in iarba in care mai zace o sticla, in loc sa puna mana sa o ridice. Fetele opresc sa-si faca un selfie intre pet-uri dupa care pleaca nestingherite.

In capitala primarii primesc fonduri peste fonduri, frauda fiind la cote maxime in timp ce lucratorii insarcinati cu pastrarea curateniei lipsesc sau sunt in numar limitat. Nici statie de autobuz nu exista langa blocul in care eu stau.

Cu toate astea vreau sa inteleg ce anume ii determina pe oameni sa creada obsesiv in litere si sa nu deschida ochii la situatia tragica in care ne aflam, toti in aceasta tara.

Nu renunt, mi-am cumparat si doua carti, din putinii bani pe care ii am sunt darnica catre biserica ortodoxa romana, fiindca ce am eu imi place sa impart cu cei care imi apar in cale.

I-am dat mana sorei la plecare, eu cred in dumnezeul ei interior si stiu ca se poate sa ajungi sa descoperi acea parte frumoasa atat din tine cat si din ceilalti. Abia astepta sa fuga de langa mine, nu m-a privit in ochi si nici nu mi-a spus numele sau, desi m-a intrebat la final care este al meu.

M-am intrebat ce mi-a adus aceasta vizita? Ce m-a invatat?

Tot ce experimentez ma invata sa-mi intaresc credinta si iubirea pentru viata primita, acea viata dura de femeie, in Romania.

Cand respir dimineata … las soarele sa straluceasca peste mine si ii spun lui Dumnezeu ce anume intentionez sa fac, am incredere ca voi reusi si vreau sa invat din greselile mele, practicand cat de des pot calmitatea fiindca sunt o fire vulcanica si vreau sa devin o persoana mai buna in aceasta viata.

Eu cred in oameni, stiu ca se poate sa ne schimbam impreuna. Astazi un gest, maine o vorba, astazi singura, maine impreuna cu cinci oameni … peste trei ani vor fi milioane.

Aceia care nu pot lasa sa treaca o zi fara sa faca totul pentru principiile lor si pentru aceasta tara in care ne-am nascut. 

In inima mea, stiu ca timpul transforma totul in bine.

Cu Dumnezeu totul este posibil. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s