Printre oameni.

Pasesc  incet pe calcaiul sangerand si incerc sa-mi distrag atentia uitandu-ma la persoana din fata mea. Tine in mana dreapta un fel de scarita, alba, pe care o leagana pe masura ce inainteaza si care mi-a atras privirea. Este un barbat in jurul a 33 de ani, imbracat modest cu o pereche de pantaloni verzi, drepti, si un tricou verde inchis. Ma gandesc ca poate este unul dintre muncitorii de la blocurile aflate in reabilitare termica desi dupa infatisare ar putea fi foarte bine ajutorul unui preot de la bisericile din apropiere. Pasesc  fortandu-ma sa ignor disconfortul, m-am obisnuit de-a lungul anilor sa fac asta cu durerea fizica, incercand sa-mi dau seama la ce foloseste scara respectiva.

In urmatorii 50 de metri il vad cum se opreste langa doua containere de gunoi si incepe sa caute prin ele, scotand sticlele de plastic. Fara sa vreau ma intreb daca acest om are familie? Marea majoritate a oamenilor de pana in 30 de ani au deja un copil care ii asteapta acasa. In geanta mea stau sase legaturi de lavanda pe care le-am luat de la o tanara ce vindea florile impreuna cu fiica ei de cinci ani, o fetita dragalasa care statea zambitoare alaturi de mama sa.

Nu pot sa-mi inabus un oftat si pasesc usor mai departe. In spatele meu cad doua sticle si aud un “ma scuzati” timid. Gandurile mele zboara la imaginea unui copil care-si asteapta tatal nerabdator, gasind in el un model in viata care sa-i ofere motivatia sa viseze la un loc in lume, sprijinul acela neconditionat pe care ti-l ofera un parinte care nu-si pierde drumul in vicii si care ramane cea mai valoara resursa a sa. Un parinte care nu-si abandoneaza copilul fiindca stie ce inseamna sa cresti singur, fara parinti, fara speranta, intr-un loc uitat de societate, in obscuritatea unui orfelinat.

Kant spunea ca vointa unui om se apreciaza atunci cand acelui om ii lipseste cu desavarsire ratiunea de a trai, un factor sa-l mentina in viata iar din simtul unei datorii a existentei  pastreaza un sistem de valori pe care il exercita in activitatea desfasurata zilnic.

Tot imi sangereaza calcaiul. Am simtit doar o mica atingere pe pielea piciorului stang si pe spate atunci cand punand piciorul drept pe trotuar, masina cu numere rosii ce-a depasit in viteza masina oprita la trecerea de pietoni m-a sters. M-am gandit ca poate acel om se grabea sa ajunga acasa la copilul sau, sa-i arate ce masina si-a cumparat tatal, acel model demn de urmat in viata.

Eu …am scapat cu viata, am o pisica zvapaiata ce ma asteapta acasa, desi s-ar putea reorienta spre vecini in caz de nevoie. Dar mai am o vaza goala in care sa pun florile astea de lavanda.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s