Vin aici sa simt ca mai traiesc.

Mi-am luat perechea de blugi evazati, stiletto, un top negru si geaca de piele. Rimel pe gene si putin blush, geanta si ies pe usa.  Merg sa ma intalnesc cu prietena mea si prietena ei din copilarie. Nu s-au mai vazut de cativa ani, din Elvetia, atunci cand Lidia abia nascuse a doua fetita si Carmen mersese sa o viziteze. Sunt entuziasmata ca o voi putea cunoaste pe Lidia, asa o pot intelege mai bine pe prietena mea.

In seara aceasta am decis sa mergem la un cocktail, la unul dintre localurile acelea exclusiviste, cu priveliste, unde rezervarea se face cu mult timp in avans. Mi-este cam somn dar devreme ce am hotarat sa ies, imi spun ca pot face o exceptie.

Intru in local, zambetul prietenei mele ma indruma pe unde sa ajung la masa la care, odata ajunsa, sunt surprinsa. Lidia imi intinde mana si… cateva secunde recunosc ca ma blochez. Cumva, pentru un diplomat, ma asteptam la alt fel de aparitie. Imi asigur rapid zambetul de politete si ma asez langa prietena mea,  progresiv alaturandu-ma  discutiei lor. Ii analizez parul, gesturile, zambetul si accentul american, desi are un fond predominant european. Ii localizez expresiile si ma intreb cat oare a fost nevoie sa petreaca in zona respectiva pentru a-si insusi perfect atat limbajul cat si parte din gestica si mimica.

Ma fascineaza cum un individ, care detine abilitatile adaptarii subtile, poate fi inserat intr-un mediu strain in care, dupa o anumita perioada de timp,  isi creeaza o imagine perfect adaptata mediului respectiv. Ai senzatia ca s-a nascut chiar in acel spatiu, uneori.

Seara decurge suav, intr-o ora deja discutiile au avansat la subiecte personale, atmosfera relaxandu-se intre noi. Umorul si sinceritatea prietenei mele au asigurat deja o baza stabila pentru a facilita crearea unei legaturi intre mine si prietena ei. La un moment dat, prietena mea iese la o tigara pe terasa, lasandu-ne pe mine si  Lidia la masa.

Intuiesc deja ce urmeaza sa ma intrebe, chiar ma surprinde ca n-a facut-o pana in acest moment. Desi este bine trecuta de varsta maturitatii, Lidia pastreaza curiozitatea unui copil. Ii raspund franc pe cel mai degajat ton posibil. Exact cum simt si ce simt. Bineinteles ca nu ratez momentul sa o intreb eu ce voiam, devreme ce raspunsul va fi indatorat. Intinde mana dupa geanta, scoate cateva lucruri pe care le insira pe masa dupa care gaseste obiectul pe care il cauta.

Pune linistita totul inapoi, lasa geanta jos, ridica privirea intr-a mea si zice :

 

Sunt cincisprezece ani de cand sunt casatorita. Sotul meu este un om minunat. Ne-am cunoscut in state atunci cand eu am fost repartizata prima oara, m-a ajutat sa trec prin intreg procesul meu de adaptare si ne-am inteles perfect. De cand traim in Elvetia am o viata de vis, avem o viata cu tot ce ne putem dori.  Nu am ce sa-i reprosez. Totul decurge intr-un mod elvetian, perfect, linistit, cariera mea ma implineste si familia mea este minunata. Viata mea a fost intotdeauna organizata in cel mai mic detaliu de alte persoane, pur si simplu in locurile in care am mers totul era deja pregatit pentru mine. Pana si in cariera, as putea spune ca totul era deja pregatit pentru mine.

     I-am spus de atatea ori lui Carmen, eu nu am avut tipul ei de viata in care sa merg intr-o metropola fara sa stiu ce o sa fac. Si o admir pentru asta.

     Fiindca vezi tu, Janina, in aceasta lume… lucrurile sunt de multe ori aranjate pentru majoritatea, contrar presupunerilor, eu flutur cateva documente si trec fara grija in multe locatii… Pot sa ma incadrez intr-un peisaj sa par din locul respectiv, dar este o diferenta intre a fi cineva si a parea cineva.

Chiar daca folosesti acelasi nume sau aceeasi denumire.

      Sunt putine persoanele care inteleg asta. Iti trebuie multi ani si multa experienta sa poti face deosebirea, sa vezi dincolo de aparente. Si cand intelegi…,imi intinde telefonul,  revii la lucrurile care te fac cu adevarat fericit.

 

O privesc in ochi, ii vad cum se aprind de bucurie odata cu ecranul si cum in adancul acestei fiinte sta aceea care in viata si-a dorit cu totul altceva…

La trei dimineata am plecat acasa dupa multele proteste ale picioarelor mele. Nu am mai revazut-o pe Lidia, nici nu stiu daca mi-as mai fi dorit fiindca fara sa vreau de multe ori o astfel de intalnire ma face sa reflectez atat la conditia oamenilor, in general, cat si a mea, ca romanca. Ce loc ocupa tara mea in aceasta lume in care sunt multe nedreptati si jocurile sunt facute la nivel prea inalt pentru un om de rand, din timpuri imemoriale.

Iar oamenii…atunci cand li se insufla o responsabilitate sau li se da “un post” de ocupat, cu o poveste alipita pe care ei ajung sa o creada, o buna perioada de timp deja sunt gata sa lupte mult pentru ea…fara sa aibe curiozitatea sa se intrebe….

 

Oare eu chiar sunt ceea ce se vehiculeaza si asteapta de la mine

sau

mai exista si altceva?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s