Picata din Luna sau din stele?

Stau asa ca o planta pe canapea cateodata, ma simt ca o salvie intr-o gradina cu flori ce noaptea sta cu ochii pe cer, privind spre  Luna. Daca nu pot sa adorm, contrar esentelor relaxante pe care le folosesc si povestilor pe care le citesc, ma asez pe o perna si stau cu ochii pe bolta cereasca. Doar ca in aceasta seara s-a nimerit sa fie furtuna, asa ca luna e ascunsa pe dupa nori iar pe cer se da un spectacol fulgerator de colorat in diverse reprize de lumini.

Mi-aduc aminte de noptile pe care le petreceam la tara, aveam acelasi obicei de a sta cu ochii pe cer cand nu puteam sa dorm. Cu coatele pe pervaz, contemplam cu orele stele stralucitoare si respiram, traind fiecare clipire in puterea prezentului, uitand de toate celelalte pana, cu pleoapele aproape inchise, ma lasam usor  in pat, dormind profund pana la ceasul de rasarit atunci cand cocosul incepea sa dea desteptarea.

A doua zi, dupa o scurta alergatura prin gradina dupa fructe, ieseam la poarta sa-mi intalnesc prietenele cu care aveam sa-mi petrec restul zilei. Bunica mea era o femeie tare haioasa. Nu vorbea prea multe si atunci cand vorbea ori ma ruga sa mananc, ori sa las pisica in pace. Parca o si aud :

“Ai, fa? Iar te jucasi cu pisica? Pun’te colea mai bine si stai locului ca o sa te umpli de pureci si de    bube de o sa ma certe maica’ta ca la usa cortului!”

Da’ ea, biata, de batranete, uita ca deja toate covoarele de pe pereti colcaiau de pureci in camara aceea in care statea ea, ce sa mai aduc si eu. Numai sa fi stat acolo deja rasareau pe mine  gramada de zici ca eram salvarea lor, pamantul fagaduintei.  Asa ca preferam tovarasia pisicii, macar ai ei stateau la casa lor.

N-am si eu un suflet aici cu mine, sa toarcem impreuna pe canapea…dar am amintirile din vremurile de demult…

Cand fugeam pe ulita cu fetele, desculte, si ne duceam la rau sa ne scaldam, coborand in vale, trecand printre drugile de porumbi si prin bostanul  lu’ Cartof. Ce dulce era privelistea cand zaream malul tot mai aproape de noi.

Ajungem abia rasufland  la mal si ne aruncam hainele toate la gramada. Startul se da de aici, cine ajunge prima la insula o sa castige o inghetata de capsuni de la barul lui Marinica. Trag aer in piept, adanc, si pana in trei metri nu o sa mai respir, vreau sa ajung eu prima pe marginea insulei. Nici nu ma uit la celelalte, sar  direct cand se da startul si abia cand voi atinge insula voi privi in jurul meu. Simt apa usor rece pe pielea mea dar stiu ca in curand imi va parea calda, trebuie doar sa prind curentul potrivit.

Ce nebunie era pe insula, nisipul fin, pace, apa limpede si calda, eram in lumea noastra fantastica. La asfintit, abia atunci reveneam in sat. Obosite, cadeam late, fiecare la casa ei, dupa ce deschideam portile vacilor sa intre in curte.  Mam’mare (asa ii spuneam bunicii) ma astepta cu batul sa ma treaca la masa, sa se asigure ca nu o sa ma ia curentul  in jos pe rau data viitoare.

Numai ca deseori, satul fiind langa rau, gatea o supa de scoici de mie imi venea sa o iau la fuga cand o vedeam, imi parea rau sa stiu ca fierbe niste animalute vii. Asteptam  in schimb, de fiecare data sa imi gaseasca si mie o perla in toate scoicile acelea pe care le consuma. Toata copilaria mea mi-am dorit sa gasesc o scoica cu o perla la rau, sa o pot purta cu mine mereu, sa fie doar a mea.  Cum la rau nu s-a ivit, speram ca macar in supa lor sa fie daca in rau nu e nici o sansa.

Asa ca mergeam in camera mea, deschideam geamurile si stateam cu ochii pe cer, acolo stiam sigur ca pot sa am mereu cate perle vreau, dar alegeam doar una si aceea era a mea.

Si stam asa cu coatele pe pervaz…pana mi se inchideau pleoapele si eu alunecam usor in pat…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s