Dezbraca-te de atasamente si fa dragoste cu viata.

Cand stai pe marginea unui pod si vrei sa te arunci in gol, legat de picioare cu o sfoara, pentru prima data in viata vrand sa-ti demonstrezi ca poti invinge o teama, cred ca nu te gandesti la nimic. Te arunci. Ce-am auzit eu este ca daca faci greseala sa te gandesti cum va fi sau sa te uiti prea mult in gol, ai toate sansele sa nu-ti invingi teama, retragandu-te din fata dorintei. Inca n-am ajuns la bungee jumping, desi imi doresc de peste un an. Sper ca voi ajunge, poate curand. Planuisem in Italia impreuna cu cativa colegi de la Goethe sa mergem intr-un weekend in sudul Milanoului dar nu s-a implinit. Ultima oara cand am vazut o fata pe un pod, la bungee jumping, a fost in Grecia acum multi ani. M-am filmat in timp ce plangeam si mi-am pus clipul pe youtube. M-am aruncat in spatiul gol si liber al interpretarilor mele. Sa-mi aminteasca ca sunt o fiinta umana si nu sunt un robot. Sa invat sa accept tot ce sunt eu, contrar ideilor de dupa: Trebuie sa vorbim despre asta. Ce-ai spus, ce-ai facut, nu este in regula …etc

Ma simt de multe ori constransa de impuneri  sociale si nu ma regasesc in conventiile general acceptate, in special cand am senzatia ca nu sunt singura in aceeasi postura dar vad oameni care accepta tacit sa continue in acelasi stil.

Imi place sa imbratisez oamenii, nu pe toti, nu aleatoriu pe strada, dar exista momente in care simt o bucurie atat de mare in interiorul meu incat as vrea sa o impartasesc printr-o imbratisare. Am intampinat momente in care am fost privita ciudat de oameni cu care interactionam de ceva vreme si pe care am dorit sa-i imbratisez, in momentul unei revederi, primind in schimb distanta sau o clasare sterila de genul:

Ce faci? (eu cu bratele deschise pentru imbratisare) Noi cu fetele avem un anumit tip de salut… (adica un fel de hi5 cu o lovitura de pumn).

Okay, dragut. Poate ca ar fi trebuit sa intreb:

Te superi daca iti dau o imbratisare? Este clar ca perceptiile noastre sunt diferite fata de oameni si imbratisari, dar astfel eu m-as simti mai umana si poate as uita ca este necesar a ne separa intre fete si baieti, fetele alegand joaca cu papusile in timp ce baietii conduc masini? As putea considera ca suntem, totusi, oameni?

M-am simtit nashpa (bucuria initiala transformandu-se intr-o stare de nesiguranta raportata la ideea de apreciere sincera), in schimb, si am tacut ca o fraiera cand de fapt i-as fi spus cateva si poate i-as fi tras un pumn, conform “semnului practicat cu fetele”.

Ma intreb ce anume din psihicul nostru ne face sa fim atat de instabili  incat sa vrem sa cream bariere care sa ne pazeasca de temeri?  Cum a putut ajunge o imbratisare ceva de care este necesar a te proteja? Sterilitatea conduitei sociale practicata de-a lungul timpului este atat de avansata incat nu ne mai misca decat stirile ultraviolente?

Institutional  ti se cere sa te controlezi, sa te conformezi, sa nu aplauzi prea mult (bati decat de doua ori din palme), sa nu razi tare, sa nu spui lucruri delicate unei persoane chiar daca este nevoie sa le auda, mai bine i le spui vecinului dand mana libera barfei si frustrarilor, sa-ti controlezi emotiile altfel risti, sa mentii cultul imaginii chiar daca nu te reprezinta, sa devii o fiinta ce nu poate empatiza, pe cat se poate, fiindca atunci vei iesi tu invingator.

Pentru a invinge este necesar sa, sa, sa, sa….majoritatea cu nu. Sa nu fii om, sa devii supra om? Oare asta inseamna de fapt supra om? Zeu?

Sa invingi cu pretul sacrificiului empatiei si umanitatii pe care ai primit-o gratuit  si de care tu vrei sa scapi, tintind catre o imagine a unei statui? Sa zicem ca vrei sa atingi un nivel de performanta si este normal sa…Dar cum stii cand  acest “sa te conformezi” ajunge prea departe si este deja destul de mult timp in care te-ai autocenzurat astfel incat ai transmigrat ideea in alt domeniu al vietii care necesita alte calitati?

In curentele spirituale se vehiculeaza ideea de atasament si detasare. In crestinism, unde Dumnezeu este figura centrala, atasamentul acceptat este legatura dintre om si Dumnezeu,  apreciata ca singura reala, permanenta pe durata vietii. Daca omul isi doreste si reuseste a o mentine! Toate celelalte relatii fata de rude, prieteni, cunostinte, societate sunt legaturi trecatoare, ce se pot sfarsi oricand, uneori ireconciliabil, permanent.

Inseamna asta oare cenzurarea? Sau aici este benefic motivul detasarii?

Isus  mentioneaza pentru crestini ca este normal ca oamenii, nu doar cei care urmeaza invatatura crestina ca proprie alegere as adauga eu, sa se iubeasca intre ei, asa cum El a iubit oamenii. Fara a diferentia barbati, femei. Iubirea nu are preferinte. Dar legatura cu divinitatea este cu totul altceva.

So…unde este ea iubirea fata de aproapele tau? In special cand in Romania de astazi conditiile de trai si nemultumirile roiesc pe fetele tuturor?

Ne-am detasat unii de ceilalti, am reusit,  dar ne-am atasat de reguli stricte si impuneri plasticizate ce ne intristeaza sufletele si ne blocheaza emotiile. Si eu am trecut prin acelasi stereotip cativa ani la rand si in capul meu inca mai exista prejudecati de genul, desi periodic ma analizez. Si va dau sansa si voua sa ma analizati prin postarile pe care le fac. 🙂

Ne-am atasat de cumparaturi, de competitia – cine are mai multe poze din vacante, mai multe citate puse, mai multe haine, cine are parte de mai multa distractie, de mai mult succes (pentru unii poza in presa este un succes, indiferent daca au ceva de spus educativ sau sunt doar o poza sterila), mai multi bani, un iubit/sot mai capabil, o iubita/sotie mai frumoasa, mai mult, mai mult…mai mult.

In timp ce in suflet pastram mai putin si mai putin, si mai putin. Zambetele false din poze nu lasa loc strangerii de mana, imbratisarea este subiect tabu, ascultarea nu este importanta ci sa-ti spun eu ce sa faci tu ca eu stiu (chiar daca experienta este incomparabila), este important ca eu sa castig chiar daca tu pierzi fiindca cineva tot trebuie sa piarda…

Dar viata nu este chiar ea complexa, diversa, activa, vie, nu poate fi supusa, nici stapanita, nici guvernata de regulile oamenilor, nici dirijata dupa pretentiile lor? Din contra, ea face regulile pe care unii dintre noi nu le intelegem nici pana la final.

Ce asigura succesul unei fiinte umane, lasand la o parte traditionala implinire a familiei si realizarii unei “cariere”? Cu siguranta un om este mai mult decat doua obiective?

La animale, turmele cele mai longevive sunt cele care se sustin, stau impreuna, se protejeaza, se grupeaza elaborat in caz de necesitate si tolereaza si certurile aparute periodic.

Bineinteles ca noi, doar am evoluat de la conditia de Neaderthal, nu mai suntem animale, suntem oameni, deci putem intelege ca este important ca noi, oamenii, sa functionam impreuna ca entitate, armonios.

Cum putem face acest lucru fara a incerca a ne sabota reciproc, pastrand individualitatea fiecaruia dintre noi dar admitand umanitatea care ne compune?

Cum reusim sa ne detasam de atasamentele materiale si sa putem discerne intre regulile ce ne omoara emotiile, empatia, grija fata de aproape si de noi insine, in primul rand? O viata concentrata pe un aspect material sau care urmeaza strict o conduita nu are riscul de a ne dezechilibra spiritual? Ne va aduce acest lucru fericire si implinire sufleteasca?

Imi pare a fi unul dintre motivele pentru care o casatorie nu aduce liniste, plusand pe cazul in care este efectuata cu o persoana cu care compatibilitatea este scazuta. Lipsa compasiunii si a empatiei ne-a instrainat intr-atat, incat, in momentul in care cineva reuseste a se “lipi” de noi, confundam acest lucru cu iubirea. Doar fiindca ai cateva lucruri in comun cu cineva si-ti accepta fetisurile, sau iti subventioneaza existenta, nu inseamna ca este iubire. Si chiar de ar fi iubire dar nu este maturitate, o relatie se poate destrama fiindca lipsa angajamentului duce la distantare, si nu numai, este doar un exemplu.

Deci cu cine facem noi dragoste daca iubire nu este, nici fata de aproape, fiindca atasamentele sterile ne tin izolati, nici fata de viata fiindca suntem concentrati pe posesiuni, scapand din vedere esenta, sufletul?

 

Inainte de toate, ma gandesc eu…avem nevoie a invata a iubi…apoi, in timp, a face dragoste…cu Viata, depasind stadiul de Neanderthal prezentat in atentia publicului prin false exemple despre ce inseamna Iubire, dragoste si viata astfel conectandu-ne la umanitate si contribuind la crearea unei societati unitare in care polaritatile feminine-masculine se contopesc armonios fara discriminari si fara temeri. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s