Individualitate sau individualism?

 

 

Intr-o sambata ploioasa de octombrie mi-am facut o cafea si stau la masa mea, tinand picioarele in sosete, papuci pufosi intr-o combinatie haioasa de alb cu portocaliu costand chilipirul de 6 lei, aproape de unica folosinta dar pe care o sa-i pastrez vreun an, peste un covor verde cu insemnul vietii vesnice, insemn neremarcat atunci cand l-am cumparat de la un magazin de nimicuri si de toate din centrul capitalei. Imi pare haios cum simboluri reprezentand insemne vechi de milenii se afla coincidental in locurile in care te-ai fi asteptat cel mai putin sau deloc.

M-am lovit la picior ieri, culmea, in timp ce stateam pe mijlocul unui trotuar, intre doi pomi – o tuie si un plop. O teava de fier rasarita in trotuar, aflata in spatele meu (in locul unde m-as fi asteptat cel mai putin) mi-a acordat si mie un insemn pe care il voi purta ceva vreme. M-a asigurat ca peste weekend voi sta linistita in casa. Mi-a scapat o jumatate de injuratura in timp ce frecam zona accidentata (la indemnul unei prietene care sugera ca astfel evit producerea unei inflamari) si durerea mi se intensifica. M-am gandit atunci ca daca mie mi-a scapat vederea acelei tevi, ce pretentii as putea avea de la un copil sau un grup de copii (vis-à-vis se afla un liceu) ce s-ar juca sau ar fugi intr-o pauza spre magazine (eram in zona unei piete). Ce s-ar intampla atunci?

O prietena ma suna sa-mi spuna despre o cunostinta de-a sa care atunci cand are ocazia planteaza copaci. Imi povestea ca priveste cu admiratie acest lucru desi aceeasi persoana are si alte trasaturi care nu corespund criteriilor ei de apreciere dar se bucura ca totusi a gasit in acea persoana o calitate demna de admirat, anume viziunea de ansamblu si posibilitatea de a depasi un interes imediat, de a actiona catre un rezultat ce priveste viitorul mai multor persoane nu doar personal. Plantand un copac reuseste pur si simplu sa vada dincolo de sine si sa anticipeze beneficiul mai multor persoane.

Ma gandeam daca cei care au construit trotuarul au avut aceeasi preocupare sau daca le-a trecut vreodata prin gand, asa, ca o sageata, intrebarea care imi trecuse mie cu privire la scoala de peste drum?

Ma gandesc acum la papucii mei, i-am gasit mai ieftin si m-am bucurat dar m-as fi bucurat la fel de mult daca locul din care i-am cumparat ar fi fost un magazin in care se vand valori mari de produse si neinregistrate? Ma gandesc cum ma bucuram in anii trecuti de fiecare data cand nu trebuia sa platesc nici un impozit la stat dar in acelasi timp ma doare sa vad pensia mizera a tatalui meu si conditiile teribile din domeniul public (servicii medicale, de invatamant, transporturi). Si cat de usor este sa ne consolam cu ideea ca un guvern este un model prost dar in acelasi timp noi sa urmam tacit acelasi model, in actiuni diferite dar incurajatoare.

In nici un caz nu aveam o viziune de ansamblu in acea perioada a vietii mele in care ma bucuram de economia facuta evitand impozitele statului. Ma gandeam numai la mine, la propriul meu confort, nici macar la cel al familiei mele fiindca altfel ar fi stat lucrurile.

Constientizarea profunda a situatiei de criza in care aceasta tara se afla (in care locuim si noi, rude, prieteni, cunostinte) este dramatica si eu inca lucrez sa-mi revin din soc. De ce realitatea m-a izbit atat de dur la 30 de ani si nu mai devreme? As vrea sa pot avea ocazia sa-mi explic acest lucru in termeni medicali care sa arate cum se maturizeaza un organism si toate sistemele care il compun. Punctul in care un sistem nervos si endocrin  se maturizeaza si cum este reflectat  acest lucru in gandirea rationala si luciditate.  V-ati intrebat vreodata? Desi nu este o scuza este o necesitate a sti care sunt capacitatile reale ale unui om si modul in care organismul sau functioneaza.

O prietena imi spunea ca de la un timp pe blogul meu se observa un ton tragic, prea trist cateodata si suparator.

Mi-este greu sa incerc sa fiu numai  zambete cand ies de la metrou si-n fata mea se afla imaginea crunta a saraciei (nu numai acolo, sunt nenumarate exemple) si limitarea mea de a actiona astfel incat sa o pot ameliora cand stiu ca nu este normal a fi astfel. Uitandu-ma in urma realizez ca atunci cand evitam a o privi, imi produceam mie insami un disconfort mai mare. Fugeam de realitate intr-un fel de escapism in distractii sau vicii. Este demonstrat ca atunci cand un om inregistreaza un nivel de stres ridicat – va reactiona alegand o metoda rapida de consolare – de unde si nenumaratele probleme ale adictiilor ce creeaza un lant nesfarsit de probleme. Am nenumarate cunostinte care inca fac exact acest lucru, paralel tinand lectii moralizatoare despre viata (!? Fara sa-si dea seama de dezacordul in care se afla?!).

Nu sunt impotriva unei vieti sociale – ador concertele, evenimentele culturale, cinematograful, teatrul, prilejuri de socializare in cadrul expozitiilor dar categoric nu mai incurajez consumul de alcool, relatiile pasagere, legaturile superficiale. Pentru mine, tipul care exista acum in societate – conturat in baiatul de oras cu priza la fete – reprezinta un pericol public caci profita de vulnerabilitatea si sensibilitatea fetelor, justificand comportamentul ca o normalitate in lumea actuala, cum cu siguranta exista un corespondent al sau in randul femeilor.

Viziunea de ansamblu incorporeaza toate aceste actiuni si poate distinge cu claritate ca o vulnerabilitate poate avea repercursiuni pe termen indelungat (in cadrul vietii sociale familia reprezinta un nucleu in baza caruia o societate se dezvolta – cand aceasta este destabilizata intreaga structura sociala va suferi).

Cateodata, prin comparatie cu tari din Africa sau Asia, Romania pare un paradis. Dar gandind profund, luand in calcul zestrea genetica si posibilitatile reale intelectuale generate de  acest spatiu al tarii noastre, durerea constientizarii crizei este covarsitoare.

Suntem  inclinati a avea asteptari de la persoanele din jurul nostru, fara a gandi daca ceea ce oferim sau facem noi insine este in folosul tuturor, nu doar cel individual. In sistemul de invatamant este incurajata competitivitatea si la fel si in industrie, ideea de cel mai bun sa castige. Cand cel mai bun castiga dar este interesat doar de sine, ce se intampla cu ceilalti?

O societate in care indivizii sunt incurajati sa se gandeasca doar la propriul interes va avea sanse reale de evolutie?   

Daca situatia actuala din Romania persista, fiecare dintre noi asteptand ca guvernul sa devina patriot peste noapte, unde vom ajunge peste doua generatii?

Ce fel de societate vor mosteni acele generatii?

Ma tot intreb ce sens au aceste intrebari in capul meu…daca ma ajuta in vreun fel sau nu, daca ploaia asta de afara are vreun rost, daca tastele astea merita apasate, daca macar vreun rand va fi citit de vreun prieten de-al meu care in sinea lui se crede un invingator al vietii (in timp ce-si aprinde o tigara), daca exista sansa ca macar o persoana sa reflecteze la propria viata si sa-si recunoasca o greseala pe care sa o indrepte cumva, poate intr-un alt mod.

Bineinteles ca totul are sens. Altfel n-am fi ajuns aici? 🙂

Este o alegere zilnica de a te stradui sa indrepti ceva ce fie ai gresit sau ai constatat ca s-a gresit (de catre altcineva dar fara a cauta un tap ispasitor) sa repari (ca o datorie morala sau pura generozitate) sau sa faci mai bine decat in trecut, devenind tu insati o persoana mai buna, chiar in timp ce fumezi, contribuind la viziunea de ansamblu.  🙂

Asa ma gandesc sa procedez eu prin mici alegeri constiente, zilnice. Usor, usor, poate ma vor duce pe drumul cel bun?

One thought on “Individualitate sau individualism?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s