Viata si eu.

 

As vrea sa-ti spun cateva…din gandurile mele.

Ma gasesc de ceva timp intr-un impas. De cateva luni tot merg, prin gradina, domol, cu pasul ganditorului, numarand cateva fire de iarba, in treacat, respirand cu nesat aerul proaspat, scapand si cate-o oftare adanca, cautand parca un sens ascuns si ridicand privirea spre cer pentru a-mi clati ochii obositi de cautari in albastrul de zi. Cerul… dragul nostru cer. Al nimanui si al tuturor, imens si nepartinitor acopera cu daruire pamanturile toate. Ma intreb daca cerul are aceleasi probleme ca si mine sau daca ale sale sunt mai complexe, atunci cand ploua, oare plange si el? Oare asa se descarca de grijile periodice…ma rog, are justificarea de a le cumula pe toate si a le spala printr-un dus generos?  Am incercat sa-i urmez exemplul, alegand bai relaxante pentru a spala la randul meu tainele ce-mi acopera sufletul. Am reusit sa decolorez nuanta pamantie intr-una apropiata de gri, astfel mi-am pregatit costumul sa vin astazi aici…in fata ta, sa-ti pot marturisi acest ascuns ceva.

Vezi tu… eu stiu ca este o perioada lunga de cand ma urmaresti. Si stiu ca in toata aceasta perioada mi-ai numarat si firele de par atunci cand ma intorceam, grabita, sa-mi ridic ori foile imprastiate, ori sa-mi sterg praful peste mobilele simple, ori ma trezeam ciufulita dupa o noapte incarcata de vise din alte lumi si, ridicandu-ma din pat, lasam in urma mea o carare de fire incurcate si rupte, smulse in zbuciumul nocturn, cazute de pe haine si asternute pe podea. Stiu ca mi-ai urmarit si somnul. Stiu ca stii cum mi-am organizat a doua zi programul si te bucuri sa ma vezi razand la orice vizita. Ma urmaresti cu interes cand ceva imi starneste interesul si devii curios atunci cand eu sunt curioasa. Stiu ca suferi odata cu mine cand ma auzi plangand si ai da orice sa poti intinde mana sa-mi stergi o lacrima, stiu asta. Ma privesti si ai vrea sa poti interveni in orice clipa tensionata, sa pui lucrurile in odine atunci cand intuiesti directia.

Te enervezi si vrei sa-mi explici tu mai bine cum stau lucrurile, te resemnezi cand vezi ca nu vreau sa te ascult. Te intrebi de multe ori de ce continui sa ma urmaresti cand programul tau incarcat abia iti permite sa respiri si ai vrea sa poti respira si tu undeva in liniste, nu aici, nu asa. De nenumarate ori, desi stii si tu asta, involuntar in minte iti rasar scenarii alternative fara rost caci totul se joaca acum, in timp ce tu urmaresti pasii mei, ascultand sunetul papucilor pe podea, lasandu-ti mana sa stranga cu putere manerul scaunului, incercand sa-ti potolesti bataile inimii si repetandu-ti in gand ca este totul cum trebuie. Apoi, in relaxarea mult asteptata, respiri si imi mai scrii un rand intre gandurile tale. La final imi lasi pareri, sugestii,  franturi din sperantele tale si cu greu lasi sa scape o mica preocupare.

Iti place sa fii sigur de alegerea temei inainte de a intra in sala, te asezi increzator, astepti cu nerabdare stingerea luminilor, sunetul de inceput, tragerea cortinei. Respiri, privesti. Te-ai intrebat cati oameni sunt atenti odata cu tine? Cei care au luat acelasi bilet ca si tine, desi tu esti la balcon, sala plina, prietenii mei veniti aici, familia, colegii, cati sunt in spatele decorului, cati inregistreaza totul si mai mult cei care noteaza critica. Te-ai intrebat cum traiesc ei aceasta scena a mea? Daca inteleg mesajul, cum si-l reprezinta? Ce drame au ei in trecut, cum vor solutiona cadrul si ce le foloseste in viata? Cei care inregistreaza oare au si ei pe cineva acasa, ce se intampla in familia lor, cum vad ei viata si daca au copii?

Ma ridic din pat, respir, stiu ca astazi nu mi-am facut nici un plan. Este usor  sa spui…pierde vara. N-are nici o grija, merge sa faca o cafea, scrie trei cuvinte, varsa doua lacrimi, traieste intr-un mic cerc si viata este linistita. Dar doamna din randul doi care n-a mai petrecut zece ani de la ultima cafea luata timp de-o ora, linistita, intr-o dimineata, astfel a vazut si ea. A vazut si ca oamenii care se grabesc au intentii bune. A vazut femei felicitandu-se, prietene, a inteles ca  nu toate femeile sunt rele sau interesate de a-ti fura sotul, ci de iubire libera si sincera, si de prietenie. Baiatul acela cu telefonul aprins? El stie ca mai exista cineva care face cu mana copiilor pe strada, asa cum si-a dorit si el si n-a indraznit. Daca sa respecte regulile de la intrare? Invata acum in timp ce mai regaseste acest lucru in cineva ce sta langa el. Tu vezi ca ai un scop din a sta, sa ma privesti, iti place sa si corectezi si eu ador sa-ti ascult parerile. Cel care iti asculta apoi concluziile are si el un scop. Este lesne de inteles ca o prietena a mea ma ajuta si pe mine sa-mi repet rolul, este parte importanta din viata mea. Familia mea capata si ea sens cand grijile bat la usa si certurile rabufnesc, sensul unitatii. Familia ta astfel capata culoare. Este gasita, cu greu…intr-o lume duala – de alb si negru.  Uneori ne dau lacrimile de durere, am acumulat multa. Din scena ai vrea sa mai scurtezi cand lacrimile ne inunda.

Dar…Sunt multe ore de munca adunate aici, repetari in nenumarate …zile. Sunt lucruri ce trebuiesc facute pas cu pas. Greseli comise si vorbe zise. Fiecare gest facut la masa aceasta pe care tu o privesti si in timp ce eu joc este parte din aceasta piesa la care tu ai venit sa-nveti sa te relaxezi dupa multele tale ore de munca, inscrise in randurile vietii, pe care tu le depui in scopul tau.

Aici, in aceasta mica scena in care tu iti spui neincetat parerea in sinea ta, dragul meu public, se joaca rolul meu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s