Fata in fata cu soarele, pe o plaja.

 

La cea dintai ora a diminetii eram pe plaja cu prietena mea in vara lui 2009. Plecaseram doar noi doua sa petrecem un weekend la mare, prin august. N-aveam relatie, nici planuri de viitor sau  asteptari, fara datorii, nici o grija pentru a doua zi, locuiam cu doua pisici si aveam 23 de ani. Ajunseseram  la timp pentru rasarit fara sa ne ingrijim de detalii.

Ati fost vreodata la o petrecere, dimineata, pe plaja ?

Noi veniseram sa dansam pe nisipul Marii Negre, ascultand poezia vietii, marea. Eram singura, ultimul meu prieten il lasasem pe aceeasi plaja, cu cateva luni in urma, atunci cand, cu ranjetul unuia uns cu alifii, imi spusese ca lui nu-i trebuie nimic, nici prieteni, nici dragoste, caci banii (mostenire) ii tin loc de tot ce este pe lume. Mi s-a parut a descrie o lume trist de saraca si am decis sa-l las in cuvintele inteleptului Erasmus : “Bunatatea si mintea ta fac suportabile vremurile mizere.” 

Iata-ma aici, hipnotizata de razele luminoase ale soarelui, dezmortita  de nisipul de sub talpi, simtind plaja, cautand scoici ca-n vremurile copilariei pe care le depun constiincios in gentuta de pe umar. Ridic un melc. Inca mai ascult cu aceeasi curiozitate marea in cochilia unui melc, incercand sa deslusesc anatomia valului. Zambesc.

Nu ma pot intrista aici, marea este o fiinta ce traieste curat, naste, creste, tese povesti si invie iubiri amortite dar poate, oare, apa uita ? Ma intreb ? Cum cu furie izbeste malurile, cautand sa sfarme lovind cu sete in stapilopozi, vrand parca sa ia in stapanire mai mult pamant, traind cumva in paradox de manie si calm in aceeasi vara.

Te iubesc are o vraja ascunsa, cred eu, rostit pe malul marii, sub razele soarelui. Imi pare ca o pasiune nestavilita de luciditatea zilei, in vazul lumii. Dar n-am simtit caci nu mi s-a spus. In mine n-a vibrat sunetul iubirii declarate. Acum aud vantul cum trece peste mine si poarta pescarusii pe deasupra apei, incingandu-si glasurile ca pentru incantarea mea in ceasurile diminetii. N-as putea vedea marea niciodata fara pescarusi.

Suntem fata in fata – soarele si cu mine, cu picioarele in apa. O simt catifelata peste pielea mea, el se oglindeste fidel in adancul ei. Respir aerul sarat. Ce mi-as putea dori eu acum cand am tot ce mi-as dori vreodata ? Chipurile oamenilor dragi in intimitatea sufletului meu, aici, sub razele diminetii, soarele rasarind peste noi toti, sunt cu totii in inima mea. Surad. Sunt fericita aici, la malul marii, in imbratisarea acestui moment, nici nu vreau mai mult.

Sta lumea intreaga intr-o clipa, o hotarare intr-un curcubeu, o viata intr-o promisiune, emotia intr-o respiratie, in inima un sentiment de plenitudine, perfect.  Din tot ce este in lume acum am tot aici – eu, marea si soarele.

       –   Tu faci vreo diferenta in zilele tale ? Esti vreodata trist ? Nu disting in tine altceva decat iubire, dai viata fara sa ceri nimic. As putea oare sa traiesc vreodata asa ? Sa nu-mi propun o tinta, doar sa fiu ?

Am sa dansez ziua asta, am sa rad, sa simt pulsul vietii sub pielea mea, sa gust din aceasta dulce clipa de la malul marii, sa nu uit ca sunt un suflet viu.

Pe nisip fac un pas si  las orchestra valurilor sa spele usor tarmul in urma mea. Ma indrept  cu entuziasm spre prietena mea ce vibreaza de nerabdare si ma asteapta sa mergem la petrecere. Ca o floare a soarelui, zambesc. N-as putea pleca vreodata nemultumita de aici. Lumina diminetii mi-a inundat plamanii, in spatele meu marea se uneste cu albastrul cerului, nu este nici un nor peste el astazi.

Iar eu vreau doar sa traiesc, fericita.

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s