O calatorie cu metroul…

 

 

Cand ma uit in oglinda, dezbracata, ce vad? Imi place pielea mea si forma corpului meu? Mi-ar placea sa o protejez, sa ii arat ca ma intereseaza sanatatea ei, sa o ingrijesc fiindca si ea ma protejeaza de tot ce se afla in exteriorul meu?

Fara machiaj, sunt eu, naturala, femeie, fata, fiinta asa cum m-am nascut. Am incredere in mine sa fiu eu in societate? Sa nu ma mai ascund de nimeni si de nimic? Imi place ca atunci cand merg in oras, sa vad oamenii care sunt perfect normali, nu incearca sa impresioneze prin nimic, as vrea sa fiu si eu asemeni lor. Sa fiu naturala ca acum, fara nici un fel de truc de mascare.  Cat de rau poate sa fie, in final? Doar astfel prietenii mei invata despre mine iar eu despre ei, la fel si despre oamenii din acest oras.

Cu aceasta ocazie imi pot da sansa sa fiu exact asa cum sunt acum, in fata oglinzii. Libera sa fiu dezbracata complet.  Imi place, chiar ma simt …libera. Neprivita cu coada ochiului de nimeni caci oamenii acestia normali de regula vin si-ti spun direct ce cred despre tine, oricat de trasnit ar parea.

 

Asa ca de ce sa incerc sa fiu “altfel” decat eu sunt asa, dezbracata de orice …prejudecata?

 

Tin cartea in mana stanga si m-am asezat pe scaunul liber, pe partea dreapta a metroului, intre o adolescenta si cineva in varsta. Am noua statii de mers pana la destinatie. Joi dupa-amiaza si desi nu este inca ora sase abia am gasit un loc liber. Simt mirosul puternic de uzat, vechi, neingrijit, dormit pe strazi…dar stiu ca nu este cu nimic diferit de un parfum scump, atunci cand voi pleca.

– Ce citesti acolo?, ma intreaba o voce curioasa.

– O carte…despre oameni, raspund eu.

– De ce nu citesti o carte sfanta?, continua doamna din stanga mea.

Intorc privirea si ma oglindesc in ochii sai albastrii, care acum ma privesc intrebatori, asteptand raspunsul meu.

– Ce inseamna o carte sfanta pentru dumneavoastra?, intreb zambind.

– Chiar asa de proasta esti, de nu stii ce inseamna o carte sfanta?, spune ea cu stupoare si sinceritate.

Ma blochez, m-a surprins. Ma intreb in sinea mea chiar asa nu cunosc conotatia unei carti sfinte, cum sa o intreb ce inseamna pentru dumneaei. Totusi risc si ii spun:

– As vrea sa-mi spuneti ce inseamna chiar pentru dumneavoastra, daca se poate.

– O carte care sa te invete cum sa te comporti, cum sa te ingrijesti, sa fii in acord cu Dumnezeu. Stii, nu?

Zambesc. Inteleg. O intreb :

– Aveti chiar si un exemplu?

– Ei, nu mai tin minte ca sunt cam batrana dar acum stii la ce ma refer. Ai cumva ceva de baut?, ma intreaba ea din nou tesand sinceritate in voce. Mi-e o sete, de-mi arde sufletul.

Ii raspund ca am cafea si vad cum ochii i se aprind de pofta, zambesc si dau sa caut sticla in geanta. Este aproape plina, cafea cu lapte de soia. O scot si i-o ofer, o ia, simte ca este inca calda si este nerabdatoare sa o deschida spunandu-mi ca ea n-a mai baut o cafea de foarte mult timp. Ii urez sa o savureze cu placere si auzind acestea ma intreaba mirata daca am sa i-o las ei pe toata. O usoara tristete se strecoara in mine si o simt in inima acum, realizez ca micul meu pachetel i-ar prinde si mai bine ei. Intre timp mai vorbim. Este o femeie inteleapta si haioasa desi conditiile i-au marcat aparenta puternic. As fi vrut sa o vad in alt context dar viata iti aduce profesorii acolo unde se potrivesc, nu unde ne dorim. Timpul imi permite doar calatoria cu metroul spre destinatia mea. Zambesc vazand cat de simpla este si purtand discutia cu acea nonsalanta ce-o regasesti doar la copii. Ma simt de parca nimic din ce citeam anterior nu mai conteaza. Tot ce este important este acum, aici. O necunoscuta s-a oferit sa ma invete cat de importanta este o fiinta umana, contrar aparentei  ei de ghetou. Privesc fetele din jurul nostru in timp ce conversam. Adolescenta din dreapta mea se inghesuie in prietena ei, incercand sa scape de miros. Oamenii din fata noastra privesc crispati in directia opusa, doar o singura doamna are in privire duiosie. Atat. Cat de neputinciosi suntem izolati. Ma intreaba unde merg si-i raspund ca ma indrept spre scoala. Grijulie, ma intreaba cat este ceasul, punctand ca este cam tarziu pentru scoala. Ii raspund ca este o alegere sa mergi la scoala. Din nou cu stupoare si foarte decisa, imi spune ca n-ar trebui sa fie astfel. Educatia ar fi necesara, obligatorie de fapt, chiar si la facultate. Numai astfel “derbedeii” n-ar mai fi pe strazi si la televizor s-ar vorbi frumos. 🙂

Metroul opreste in statia in care eu voi cobori. O privesc … mi-a spus ca intr-o zi poate ea va fi profesoara mea. 🙂

 

 

One thought on “O calatorie cu metroul…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s