Jurnalul lui Decembrie.

 

 

20 Decembrie si bilantul acestui an se cere efectuat caci numaratoarea inversa pana la momentul trecerii in noul an va incepe curand.  Oricat de mult as vrea sa aman acest moment, exista o voce in mine, un murmur de fericire si nostalgica durere, care se cere analizata cu pragmatism pe filele jurnalului meu.  Isi doreste a fi vazuta si recunoscuta ca traire  – penduland intre vis, gandire si dezlantuire.

Nu pot spune ca sunt entuziasmata, a-ti filtra propriile prejudecati si a-ti descoperi propriile masti nu-ti ofera cea mai placuta senzatie, atat tie cat si celor din jurul tau, insa este singura cale spre autocunoastere… in profunzime, calatoria spre fiinta ta, pura, fara elemente culturale adaugate peste ani.

 

          Ce sunt  eu?, este intrebarea la care poti raspunde cu ajutorul lui Dumnezeu, cand ii dai sansa a face parte din viata ta…

Cel mai usor lucru pe acest pamant este a bloca divinul in vietile noastre, a indeparta acea mica particula scanteietoare care ne inspira toate valorile pure ale lumii –eterne – bunatatea, generozitatea, compasiunea, acceptarea, onestitatea, dreptatea, cinstea… iubirea.

Nu-mi este deloc  usor sa privesc in urma si sa ma vad pe mine in oglinda trecutului prinsa in cultura nonvalorilor. Ocaziile in care mi-am mintit familia, sau mi-am inselat prietenii, atunci cand evitam sa le spun ce cred despre comportamentele lor, cum puteam eu sa-mi spun cu sinceritate gandurile cand chiar eu aveam un comportament neadecvat?   De cate ori m-am mintit pe mine insami, cand ma foloseam de evenimentele din viata mea cu egoism sau atunci cand imi conduceam pasii in patul unui strain ca pentru a-mi provoca cel mai mare rau, constient, alegand sa-mi daruiesc viata fara pic de respect pentru propria mea fiinta. Snobismul, etichetarea, invidia a facut parte si din viata mea… o perioada de cativa ani.

Stiam eu ca acest “traieste clipa” poate deveni cel mai crud dusman? Cat de prost administram acel inteles… “traind clipa” pe pragul cel mai jos … al nepasarii de sine.  Nu sunt lacrimile cele car dor atunci cand te privesti prin oamenii din jurul tau, cand observi  toate aceste lucruri meschine ce ies la suprafata pe parcurs. Nu sunt acele fatete rautacioase si transante acelea care te mahnesc  pana in adancul sufletului… Cu totii trecem prin ele…

Cel putin o data in viata… si nu acest lucru ne doare…

Acea  durere resimtita  cand nu ne gasim apreciati, nu sentimentele de respingere si abandon ne separa… de tradare sau nedreptate… nu, nu umilinta, nu  dispretul, nepasarea… fiindca noi am invatat sa traim cu ele… le purtam ca niste masti si mimam – mintind ca suntem “bine, zambitori, triumfatori”.

 

Ce ne separa este… lipsa curajului  de a recunoaste …

 ca am vazut acea scanteiere, acea promisiune a unei lumi drepte, calde, generoasa si iubitoare in acei oameni pe care i-am ales langa noi, am vazut-o in ei – fiindca nu o puteam vedea in noi insine – si le-am cerut lor sa se comporte in acord cu ea –  caci este atat de greu in aceasta lume corupta sa faci ceea ce simti ca esti… sa urmezi divinul din tine.

 

Este usor sa mimezi prietenia sau o relatie calda de dragoste cu cineva atunci cand lucrurile merg snur. Cand apar provocarile, cand lumea se cutremura in jurul tau si stalpii dau semne de prabusire, atunci poti vedea cine se inroleaza pentru neprevazut. Cine decide a ramane langa tine, in ciuda bizareriilor tale, pastrand aceleasi valori ca si tine? Ai nevoie de tarie a accepta ca nu putem fi  toti la fel de curajosi, in diferite momente ale vietii, si ai nevoie de intelepciune pentru a intelege ca fiecare om are un moment al sau de constientizare, daca isi doreste acel lucru.

Cand coborim in Infern, atunci cand suntem tentati  a face un pact cu diavolul, pentru a scapa… gasim curajul a ne  intreba – divinul din noi ce-ar face?

Am gasi oare taria a indura acele chinuri necesare slefuirii  a  ceea  ce este si a ramane esenta, a inlatura iluzoriul, efemerul?

Putem gasi intelegere pentru toate fricile, complexele, trasaturile noastre compromitatoare care se cer  acceptate, recunoscute pentru a putea distinge ce anume este mai bun si mai valoros in noi insine?

Increderea si respectul incep cu propria persoana, acea promisiune fata de inima ta ca vei alege cu fiecare ocazie, in fiecare zi, in fiecare moment sa dai sansa valorilor tale sa straluceasca prin faptele tale, sa construiasca lucruri folositoare pentru toti cei din viata ta, nu doar benefice tie. Sa fii cinstit cu tine prin ceea ce spui si ce anume creezi, actionand cu daruire, pentru a lasa in urma ta o lume mai buna.

Pana in decembrie 2015 am vazut in viata mea ca pot fi cu usurinta acel tip de persoana nepasatoare, ignoranta, inflexibila, speriata de responsabilitati… inclusa ca o piesa intr-un puzzle social degradant al cotidianului romanesc. Am vazut cat de superficiala pot fi.  Pot fi mai mult decat atat?

Nu m-as fi gandit niciodata ca pentru a putea ajunge la Ce sunt eu, va fi necesar a merge prin apa inghetata, a sonda profunzimile depresiei, insecuritatea, respingerea din partea oamenilor dragi…

A meritat, oare, acest an din viata mea toate acele nopti chinuite de insomnii sau stransori infernale ale gandurilor?

 

    Ce inseamna fericirea?   Ma intrebam… aici...

La finalul bilantului  vietii tale …  Sa stii ce esti.

 

Tu ti-ai facut bilantul acestui an?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s