De Crăciun, să cunoastem iubirea necondiționată.

Ești un suflet perfect, complet.

Dă-i o șansă vieții să te descopere.

 

 

Fiind o postare înaintea Crăciunului, am ales ca subiect iubirea necondiționată. Cum putem atinge aceasta stare deplina a iubirii într-o lume  din ce in ce mai mult preocupata cu descoperirea de sine dar simultan vulnerabila iluziilor?

Printre textele citite vara trecuta găseam scris, în câteva rânduri, ca o necesitate actuala este cultivarea zilnica a calmului, educarea, antrenarea inimii in a se echilibra, in diverse ipostaze. Îmi place sa încerc sugestii care sa-mi ofere o șansa reala a devenirii comportamentului meu in mai bine astfel ca mi-am ocupat timpul cu aceasta practica pe parcursul întregului an, nu doar a câtorva luni. Cat de eficient a fost rămâne de văzut, viata ne oferă ocazii nenumărate sa ne încercam abilitățile căpătate în timp. Asta nu înseamna ca in practica acestei sugestii nu întâmpin dificultăți, ca nu reusesc sa ma enervez si nu ma mai isterizez, ca nu simt pulsul urcându-mi in gat cu viteza spre tâmple, zvâcnind furios sau ca o sa-mi blochez emoțiile.

Îmi pare necesar sa te poți accepta si manifesta, in paralel, paradoxal, antrenându-te a te calma, pentru a evita  un atac de cord… atunci când iti simti sângele clocotind, si nu pentru a-ti bloca aspectele necesare si de ce nu sănătoase ale personalității, doar ca pentru a corespunde anumitor cerinte sociale,  pentru a putea trai autentic, exact asa cum tu ești – nu cum iti este cerut sau impus de standarde tipice “asa da/asa nu”.  Emoțiile captive slăbesc sistemul imunitar.

O întrebare se leagă de aceasta acceptare deplina  a unei ființeînseamnă oare acest lucru iubire necondiționată?

Pur si simplu sa poți conștientiza ca cineva  este o ființa demna de a fi iubita indiferent de trasaturi si manifestari?  Asa, cum inchidem ochii deseori cand cineva ne greseste, sperand ca “se va indrepta”, simtind ca acea persoana merita mai bun, mai bine… (Incurajand in schimb, ce? Ne intrebam, oare?)

 Dar cum ar fi  sa începem  în primul rând cu propria persoană?

 

Sa ne acceptam sinele complet, acest eu total, trup, suflet, spirit, intelect, entitate, cu toate preferințele/manifestările/gândurile/dorințele  și  sa  le comunicam  deschis.

Se poate asa ceva?

Îmi vin in minte nenumărate exemple de părinti care isi antreneaza copiii in competiții de genul… ești destept/cuminte/rasplatit daca faci “cutare” lucru. Analogie cu societatea care ne induce exemple de cum sa ne purtam, ce tipuri de rezultate sunt încurajate, sau cum sa relaționam, modelul  obedient este prezent  nu doar ca si copil dar ca si adult, acest model  este mereu apreciat,  modest si umil, servil. Îmi pare deosebit de frecventa  atitudinea de genul  “daca faci x – conform așteptărilor celorlalti – atunci vei fi apreciat si iubit”. In caz contrar, poate,  fie vei fi pedepsit, fie mustruluit, fie pus la o noua incercare, pentru a corecta ceea  ce știai “sa faci”, dar din nu stiu ce motiv nu ai corespuns așteptărilor.

Cat de sănătos este acest lucru?

Sa creezi așteptări de la varste fragede si cerinte de conformare potrivit propriilor standarde (care pot fi chiar ele invechite/nesanatoase/chiar periculoase unei noi generatii)?

Aceasta incurajare de “a face lucruri” pentru împlinirea emoționala a persoanelor din jurul nostru contrar a ceea  ce simțim este oare in beneficiul real al propriei ființe sau chiar al celorlalti, sau exista sansa ca acest lucru sa alimenteze o situatie pe care poate nu o dorim?

De exemplu – a face un compromis de Crăciun pentru a fi alaturi de anumite persoane  dar dorindu-ti sincer sa fii in alta parte, acceptând insa a-ti anula propriile simțiri doar fiindca acele persoane insista ca tu sa fii acolo. Este un exemplu simplu dar exista șansa ca lucrurile sa se complice începând de la un mic compromis. Ajungând astfel la a pierde legătura cu cine ești tu si purtând o masca a împlinirii așteptărilor. Sunt oameni care aleg cariere doar pentru a face pe placul părinților, se casatoresc de dragul “normalității”, ajungand la divorț de cele mai multe ori. Doua din trei căsătorii actualmente sfarsesc astfel. Cati copii sunt  realmente produsul  iubirii? Cati copii cresc cu ambii parinti? Aceste situatii sunt  parte din realitatea pe care noi o trăim, care se intampla in acest moment.

Ce se intampla cu cineva care “nu face acele lucruri normale societatii, tradand asteptarile”?

Nu cumva devine acel cineva obraznic sau rebel,  poate chiar fi considerat neadaptat, antisocial, chiar potențial periculos fiindcă nu poate fi “educat” sau devine perceput ca fiind “ratat”?

Incurajarea sociala de a încadra indivizii intr-un sablon duce  la conflicte emoționale manifestate curent in prezenta  depresiei si stresului ca boli  atingand nivelul global.

Nemulțumire, sentimentul alienării (Desi  retelele sociale sunt pline de poze afișând relatii de prietenie – cat de profunde si reale sunt, nu cumva reprezinta doar o fațada ștearsa,  o noua metoda a înstrăinării  oamenilor, a comunicării prin inducția competitivității subliminale prin comparatie?), neîmplinire si lipsa sensului, scopului vieții,  sunt probleme curente ale lumii in care noi trăim acum, in acest moment.

 

Neîncrederea în propriile capacitați refuzate  a fi recunoscute și mai ales blocate

prin  incurajarea  “trendurilor globale”  accentuează sentimentul neacceptării de sine…

 

Cum pot vorbi despre iubire necondiționată

                 atunci când nu-mi dau  șansa a ma accepta complet pe mine

însămi/însumi?

Cum pot  oferi iubire dacă eu nu o cunosc în propriul meu exemplu?

 

 

Ce înseamna fericirea?

Este un termen abstract, un concept in care se pot încadra diverse categorii si mai ales expectanțe, căci noua, oamenilor, ne plac așteptările. Daca nu sunt fericit/a acum, cu siguranța voi fi fericit/a atunci când o sa… multe, multe exemple.

Dar ce anume ma împiedica sa fiu fericit/a acum? Voi va întrebați acest lucru? Ce reprezinta aceasta fericire? Poate fi o stare de pace, liniste, calm, împăcare fata de sine, cu sine, împlinire fie materiala, intelectuala, spirituala. O reușita de orice fel poate aduce o stare de fericire, un moment de liniște dupa o lunga perioada tumultoasa, o revedere, doua file dintr-o carte, surasul unui copil sau o pereche de pantofi?

Așadar pot spune ca “fericirea” este o stare condiționata de un factor extern?

Dar daca, la un moment dat, in viata, o perioada de un an sa zicem, nu se întâmplă nimic?

Am mai găsi, noi, oamenii, un motiv pentru a încerca a simți fericirea?

Sau daca, am ajunge, prin absurd sa zicem, a fi catalogat/a drept o persoana “neadaptata societății”, am mai putea găsi fericirea? Ca in India, spre exemplu, cei considerați paria, ar putea găsi, oare, fericirea?

Daca traiectoria vietii nu corespunde pe nici un plan cu ceea  ce este considerat “a fi normal” intr-o societate, daca nu am întâlni aprobare (in nici un caz susținere) nici din partea familiei, a prietenilor, a câmpului muncii care pare a fi realizat împotriva personalității unice – etaland un tipar convențional, daca tot ceea “ce facem” pare anapoda pentru cei din lumea noastra si nu putem împlini nici o minima asteptare,  am putea spune ca fericirea are totusi sanse de a se strecura in viețile noastre?

Ne-am putea  considera o ființă demnă de a fi iubită?

Doar fiindcă existam?

Fara a fi necesar a face nimic? A demonstra ca meritam?

 

Îmi plac provocările și întrebările ce necesita aprofundare, scufundare în adâncul meu pentru a putea găsi un răspuns potrivit.

Atunci încetez a face orice și doar exist în lumea multitudinii ideilor care circula liber asemeni cerului albastru.

 

 

Într-un izvor viu, ca și sufletul meu…

 

De Crăciun, sa ne regăsim puterea de a ne accepta complet, de a ne iubi necondiționat, de a fi lumina care ne călăuzește pașii către infinite posibilități.

 

English version here.

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s