Ce iti doresti sa primesti de la viata?

Ceasul arata ora noua inghesuindu-se catre zece in lumina difuza. Nu-mi amintesc vagoanele cu cuseta din copilarie insa in aceasta seara mi-am imprimat in memorie cum arata un compartiment  cu oameni de origine diferita ce nu au alta optiune decat sa imparta spatiul disponibil. Nu am fobie de spatii inchise si-mi place sa cred ca frica de inaltime mi-am invins-o atunci cand am sarit cu parasuta. Toate aceste frici ce ne ameninta cu emotii puternice si un scenariu indescriptibil, trezind instinctul de autoconservare, ce rost au in vietile noastre, mi-este uneori dificil sa-mi explic. As vrea sa spun ca nu stiu dar ar fi doar o masca a unei alte frici, de a recunoaste.   De ce anume simti teama sau neincredere in fata cuiva la prima vedere, in fata unei situatii neprevazute sau a unui necunoscut, sa fie oare o judecata dobandita sau pur si simplu al saselea simt?

Intr-una din cumpenele vietii mele m-a salvat, acest al saselea simt, de necunoscut…acela care ma privea in tacere, de un timp nedefinit, fara stirea mea, in timp ce eu construiam castele de nisip, cu bucuria copilariei in primii ani de viata, surprinsa dintr-o data de vocea care ma intreba daca nu as vrea sa primesc bomboane, bineinteles, gasindu-mi curajul sa fac pasi catre el. Nu stiu ce-a fost mai exact… fie glasul cel care mi-a transmis neincredere, aparitia siluetei sterse, rece, invaluita in costumul batranicios cu accente maronii, faptul ca eram singura in gradina dintre blocuri, dar ceva mi-a soptit ca nu este in regula…si-am fugit. Sa fi fost mai multa siguranta pe vremea Ceausestilor sau poate multe lucruri nu erau comunicate? Adevarul este undeva la mijloc.

Am colectionat nenumarate prejudecati de-a lungul anilor si inca ma surprind cand mai descopar cate una. Recitindu-mi textele ma pot intelege mai bine iar daca as avea posibilitatea sa-mi ascult convorbirile telefonice probabil mi-ar fi de folos. Cat de mult ma influenteaza tipul de gandire pe care l-am dezvoltat de-a lungul timpului si pe care l-am incurajat se observa in situatiile pe care le-am trait, cum am actionat in baza prejudecatilor sau a judecatilor de moment.

Nu m-am simtit speciala cand eram o copila. Sprijinul pe fuga alocat de catre parinti sau lipsa comunicarii, a incurajarii, si-a lasat urma in comportamentul si conceptia mea despre viata si despre oameni.  Obisnuita cu firimituri de atentie, certuri sau corectari, am acordat atentie unor persoane care prezentau acelasi cadru de “siguranta”, cunoscut in anii copilariei, continuand acelasi tipar. In special in relatiile romantice, partenerii posesivi si manipulatori, cei cu o dorinta exacerbata a controlului au fost acea reprezentare “sigura”, garantata ca si comfortabila. Chiar de viciile erau factori constanti in vietile lor, gaseam explicatii menite sa le ascunda pentru a pastra acea linie a sigurantei… fiindca necunoscutul aveam senzatia ca ma urmareste, in tacere, de undeva, amenintator.

Am intalnit multe femei ce accepta compromisul cu pretul propriei fericiri pentru mici firimituri de atentie. Compromisuri ce le storc de viata pentru clipe scurte de liniste sau falsa impacare atunci cand iubitul revine dupa indelungi absente, promite ca se schimba, rasplata va fi fara certuri sau fara alta relatie pasagera. Doar fiindca divorturile sunt accesibile, ele tot raman o noua  posibilitate atunci cand se face un schimb de compromisuri.

Oare ele, aceste femei, au fost vreodata incurajate ca merita mai mult decat firimiturile pe care le primesc, deseori cersite, in umilinta, lipsite de iubire sau recunostinta pentru timpul investit in alta persoana?

Este un test al vietii, pe care il dai doar tu intr-o singura incapere, cu multe oglinzi in jurul tau in care sa te poti vedea in diferite unghiuri, daca iti doresti acest lucru. Sa te observi din mai multe perspective si sa decizi daca meriti mai mult decat ce ti-ai oferit pana in acel moment, cum vrei sa-ti continui viata, ai curaj sa mergi catre necunoscut sau acea persoana din cadrul sigur te va convinge ca …este un potential pericol? Cine stie ce ne rezerva viitorul?

Imi place sa vorbesc si desi nu am mai folosit franceza din liceu, in ultimele zile am putut relua notiunile cunoscute, ma simt fericita. Acesti trei oameni din fata mea ma incurajeaza, spunandu-mi ca ma descurc foarte bine, sa nu-mi fac griji. Ma face sa rad domnul din Pakistan cu accentul sau ciudat, vorbeste despre familia sa cu o anume agitatie, o vivacitate in discurs. Doamna care si-a vizitat sora si va cobora in Elvetia imi pare rafinata, au ceva frantuzoaicele… Volanasele de sub sacoul simplu pastreaza aerul modest, boneta este tipica si parul scurt, coafat, lasand la vedere mici scantei ale cerceilor ascunsi, iar geanta imi pare a fi semnatura femeilor din Franta. Ar putea sa aiba un trening pe sub sacou si nu ar conta fiindca farmecul simplu al bustului si prezenta iti acapareaza atentia. Felul in care aceste femei cocheteaza poate fi oare invatat, sau te nasti astfel? Zambetele discrete, uzuale, postura dreapta dar relaxata, felul in care genunchii fac priza atunci cand isi schimba pozitia, miscarile calme ale mainilor, cred ca nu sunt singura care observa? Italianul de langa ea pare foarte interesat si el. Ma bucur ca am ocazia sa fac aceasta calatorie, este…altceva. Am prins trenul in ultimele clipe, ciudata intamplare…Desi conditiile nu sunt chiar pe masura pretului platit, cred ca experienta compenseaza.

Ma intreb ce se intampla in vietile lor? Cine ii asteapta la destinatie, oare au iubit vreodata in viata? De cate ori au plans, dezamagiti, simtindu-se infranti? Mi-ar spune ce au insemnat acele momente pentru ei? As putea sa ma inteleg mai bine, astfel, eu? Afland mai multe despre ei?

Nu-mi place atunci cand cineva imi spune cu cine sa vorbesc sau nu, imi sugereaza cui sa acord incredere… nu simt teama acum, de ce m-as teme de acesti oameni din fata mea?  Sunt oameni care calatoresc, ca si mine… Imi pare ciudat sa fac distinctii in functie de prejudecati. Atatea culturi diferite in lume, si eu vreau sa le cunosc pe toate.

Simt in schimb ca… nu mie imi este frica de ce urmeaza. In tremurul bratului din jurul meu, acel “cadru sigur”, sta incertitudinea, posibilitatea ca intr-o zi voi pleca, intr-un alt tren, lasand in urma o statie si-un peron pe care nu voi mai pasi niciodata, unde nu voi reveni. Cand va fi momentul…

Imi place sunetul iernii printre munti, curentul rece de langa geam si urma degetelor mele pe margine, ecoul sinelor, agitatia vie a persoanelor de langa mine, cuvintele stalcite pe care le pronunt ma fac sa rad, brazii care lasa loc trenului  sa alunece printre ei.

Sa am incredere ca nu este nimic  de care sa ma tem in necunoscutul din fata mea… chiar de as ramane singura cu el. Poate m-ar privi, tacut, de undeva, lasandu-mi libertate …de decizie. De fapt… deja am calatorit de multe ori, singura.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s