Praf de polen așternut sfiicios pe buze.

Soare. Murmur luminos venind dinspre flori, ca de albine, strălucind somnoros de dimineață. Închid ochii. Zâmbesc. Astăzi, copilul meu împlinește doi ani. Sunt entuziasmată. Sunt recunoscătoare. Am descoperit atâtea lucruri în acești doi ani ! Minunea aceasta, prezentă în viața mea, m-a învățat enorm. În primul rând, m-a învățat să spun mulțumesc. Mulțumesc tuturor celor care l-au primit în viețile lor,  şi i-au încurajat mersul de-a bușilea, acelora care au contribuit prin implicarea în lecțiile sale de viață.  Mulțumesc Gabrielei Nedef pentru contribuția scrisă, articolele despre experiența sa în Asia, mulțumesc celor care i-au acordat timp și au rămas alături de el. Personal, acest proiect m-a condus pe cărarea sufletului meu, mi-a permis sa accesez resurse nesecate din care să-l hrănesc, asigurându-i necesarul creșterii, dezvoltării, înțelegerii si răbdării, ca o mamă grijulie, uneori cu iz de acvilă, în protejarea sa. M-a făcut să sper, să visez, arătându-mi calea înapoi către inima mea, unde sunt acele cămăruțe dragi ale unei lumi de poveste, ale simțirii, creativității, imaginației, dar mi-a descoperit și fereastra percepției și a prejudecăților.  Am trecut împreună, în acești doi ani, prin etapele dezvoltării. Îl iubesc. Simplu.

Fluxul aerului se simte peste piele, cercetând curios, iminent, în mici valuri când  calde, când recişoare, încărcat cu aroma mea, călătorind înapoi către văzduh. O gărgăriță mă gâdilă a deșteptare, a viață. Deschid ochii spre albastrul infinit. Câteva straturi de nori pufoși stau strânse în jurul culmilor muntoase, în toaletă de zi, pe vârfuri încă înzăpezite.

– Spune-mi, te rog, tot aici, în brațele tale, cu eșarfă verde în jurul gâtului, cu zâmbetul cald, puls în vene, liberă ca vântul de primăvară, neobosită fericită, ai primit frumoasa Tofana ?

– Și nu numai… camelii și tulipe, fiori dulci în fâșii de lumină, apă vie, încântătoare, izvor nesecat de amor. Delicate lucruri, donna, mângâi amintiri vii ca pe o pisică, este o nouă stare de spirit sau ai vrea să-mparți, poate, stropi de …Cecub ?

“Nimeni n-a cântărit vreodată, nici măcar poeții, cât poate încăpea

într-o inima…”

  Zelda Fitzgerald

Închid ochii. Ca într-un vis… ce urcă treptele cosmice-argintii ale lunii, alb, pur, spiritualizat, zăbovind etern în grădină, ca într-un tablou…de primăvară, în liniște.

Glasul tăcerii, printre fire de iarbă, se aude:

Ce ai face…dacă nu ți-ar fi frică ?kissing season - Gorse

Deschid ochii.

Cu picioare desculțe, să simt pământul, să dansez între pomi înfloriți, pe zidurile casei să se întindă iederă, sub bolta viței sălbatice să ascund ciocârlii. Aș gusta  acea dulce tristețe de-amurg, privind spre pragul intrării. În pustiu, vuietul furtunii-aș lăsa, la poarta aceea din sud, din sunetul tunetelor rătăcind peste culmi să spun, vacanței de Paște, rămas-bun…

Gorse flower  reminds us to always seek the higher road, the path of light.

 

The Goddess Tree

 

I vow to love

and respect myself,

to forgive myself,

and to take care of myself.

When I am feeling down,

I will find gratitude

and thank the Goddess,

and then I will realize

that she is me.

Surrounding myself

in white light will

remind me of the best gift

I could give to myself:

self love and respect.

Within myself

is the first place

that I will always

be able to find love.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s