Vis cântat dintr-un colț de grădină.

A plouat astăzi, rapid, ca dintr-o poruncă scurtă de a răci pământul înfierbântat și a potoli setea naturii, lăsând în urmă băltoace limpezi, supte în ora după-amiezii la fel de brusc ca norii strânși de nicăieri. Mi-a lăsat în inimă o veselie ca o pulbere vie, reînviată și mărturisită în dorința de a prelungi ziua în noapte, târziu. Am așternut câteva cuvinte ca  fire de iarbă udă pe foaie, și, din strănsoarea degetelor, le-am lăsat să cadă în grădină, să-i spună pământului ce-i în inima mea.

Obișnuiesc să mă plimb astfel, pe străzile goale, de mulți ani. O ceată de câini îmi asigură companie, privindu-mă cu drag de la distanță, semnalând prin mișcări de cozi stridente când îi chem dar lăsând între noi spațiul necesar tainelor mele. Îmi place să nu dau socoteală nimănui, să rămân singur în noapte, în tăcere. Seara, după ce-mi termin treburile de peste zi, mă schimb, sar gardul și ies să-mi astâmpăr  tremurul pe care-l simt în cadranul inimii. Ce gânduri, Doamne, mă apasă astfel încât să nu-mi dea astâmpăr picioarelor, să stea? Ce-mi saltă-n inimă?

Atâtea suflete,în pădurea de piatră, cutremurate, a căror tinerețe rămâne prinsă-n ziduri, strânsă de uși menite a împăca gânduri și necazuri, sau o existență liniștită îngânată în trupul obosit, înlănțuit peste zi, separat de triluri și adormit cu oftări…

E noapte senină, înconjurată de o mare de stele, și luna stă luminoasă, într-un colț, pitită între câteva dintre constelațiile pe care le recunosc. Stau rezemat de cele două blăni, spătarul băncii. Se mișcă leneș o pală de vânt călduț, printre frunzele crude ale gardurilor și în liniște se distinge, departe, sunetul înfundat al curților. Câte o pisică mai vine curioasă în răstimpuri, să cerceteze pentru încă o dată zona, poate, totuși, va găsi ceva. Pe stradă sunt câteva becuri aprinse, ici și colo, ca niște vedenii  lăsând strategic conuri de umbră potrivite pentru săruturile furișate ale perechilor de îndrăgostiți. Aștept.

Îmi țin mâinile pe picioare, lunecate singure, ca prinse și ele în vedenii însingurate. Privesc cerul, este numai al meu acum. Ce din mine mă cheamă să ascult sunetul nopții, ce vrea să spună, că-l ascult de ani și nu-i  înțeleg istorisirile? Se consumă întrebări în mintea mea în timp ce inima caută în umbrele străzii confort. Ca o înviorare, speră, că, așa cum soarele se ascunde pe după nori,în joacă nebună, astfel  va răsări și pentru ea, dintr-o pândă ascunsă, cineva…

Sunt în mijlocul grădinii, crinii și gura leului stau în tufe colorate, împlinite, amestecate cu brațe întinse de trandafiri ca pe-o rochie a verii, înflorată. Oare ce visează?, mă întreb neîncetat. Sunt nopți întregi trecute ca ani fără să văd ce vede ea. De când am zărit-o prima dată, mă trezesc cu o harnicie vioaie în ceasuri trecute de amurg și n-am astâmpăr pănă nu răsare la geam, căutând parcă, cu privirea  aceea, locul în care mă ascund. Pe mine.

S-o ia în palme, să-i privească mut bătăile din tâmple și din obraji, să cerceteze ca într-o oglindă răsfrântă imaginea unei lumi paralele, un univers în care stelele lucesc ca pe cerul acesta de azi. Cerul meu…Să afle din conul de umbră ce-i cuprins în adânc, ce se împletește în noapte, ce se desface în vene ș-i pornește pașii zvâcnind pe pământ? Cum vine acest fruct al întrebării în mine ce  în ciuda vremii rămâne necopt?

Stă cu picioarele strânse la piept, mâinile-i alunecă spre pulpe, trecând usor peste încheietura călcâiului, firave, suave, cerând un sărut. Sunt gelos. Acum, cu ce salt al gândului ridică bărbia? Ah! Mă doare fulgerul mic ce-i scapără din acei ochi spre cer, aprinde-n mine flăcări nenumărate de întrebări! Să nu-i întâlnesc privirea devine în mine o clătinare, un tremur usturător, o curiozitate ce clocotește adânc, mă lasă fără reazim și nu-i găsesc  efect liniștitor! La cine se gândește?

 

Fără îndoială că nu-i nimic mai bun pe lume ca pământul legănat, trezit, sub picioare, fărâmă de nădejde adusă de un fior necuprins să-ți circule liber sub piele, să plece ca dragostea la drum lung, să fugă, să se ascundă, să n-o știe nimeni, cu mijlocul strâns, cu părul desprins, cu ochii-n amurg? Să ajungă în prima noapte într-un colțișor, să-și plece obrazul ușor, să-i audă pulsul, și în negura nopții lumină să-i fie urma unui umăr gol?

Cine știe?

***

One thought on “Vis cântat dintr-un colț de grădină.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s