Cunoaște-te pe tine însăți și vei cunoaște lumea.

 

Doi copii asezați cuminți pe o bancă unul lângă altul își împart cartonașe colorate, legând din priviri sentimente de prietenie și fericire, zâmbindu-și  ca pentru a prelungi și întări clipa așternută peste ei, întoarsă cu spatele la zarva lumii, pașii grăbiți ai trecătorilor, construind un adăpost invizibil celorlalți, devenind doar al lor. Părul blonduț se răsfiră în intrigile vântului țesute sub lumina soarelui în vreme ce mânuțele vrăjite țin strâns, semnificativ, micile imagini puse pe hârtie. Un instantaneu cu care rămâi în suflet, parcă îți amintește de ceva

Cu un gest scurt îmi dau părul după ureche, mutând privirea de pe copii spre cer. Primul lucru pentru care simt să-i mulțumesc lui Dumnezeu este sănătatea mea  dar și pentru felul  în care mi-a ghidat pașii pe drumul solitudinii. Pentru cum  m-a protejat de alegeri  neinspirate și mi-a așternut răbdare în inimă. Pentru faptul că mi-a fost alături mereu, chiar de uneori nu am putut ridica privirea spre cer, am să-I mulțumesc nu doar pentru cum m-a îngrijit în acest ultim an în care să pot învăța lucrurile de care am nevoie, să privesc în jurul meu, cu calm, ci să văd  care sunt acelea în care mă regasesc  sau care sunt cele de care nu mai am nevoie. Pentru puterea de a distinge obiectiv ce mi-este mie benefic și ce nu, treptat, pentru inspirația de a căuta mai departe, pentru tăria de a crede că pot continua să merg pe drumul meu, aceea construită zi de zi, indiferent de obstacole. Îi mulțumesc pentru oamenii  întâlniți care îmi amintesc cine sunt. Fiecare om poate fi un profesor cu o lecție valoroasă, în special despre ce să nu fac în viață.

Sunt multe momentele în care devin tentată să nu cred în drumul meu, momente de rătăcire în întuneric, când voci familiare par că se aud apropiindu-se, sperând că este un moment de confort. Momente în care îmi spun mecanic în gând că voi continua ceea  ce am început dar în piept simt tresărind îndoiala. Când oboseala mă cuprinde iar vocile se estompează în întunericul din fundal, când lucrurile dragi încep a se șterge din decor, când tot ce știam nu se mai aplică și opțiunile încep a se anula, când însuși decorul se dovedește a fi un fals, ce-mi mai rămâne de făcut?

Majoritatea oamenilor se gândește la ziua de mâine, cum să trăiască lejer, la achiziții, la împlinirea obiectivelor sau mulțumirea familiilor.

Eu mă întreb despre firele nevăzute ale vieții ce ne leagă ca oameni pe pământ, acelea care este necesar a fi recunoscute și respectate pentru a trăi o viață împlinită, în lumina lui Dumnezeu. Cum ajung a le cunoaște? Cum am ajuns în punctul acesta astăzi, la omul care sunt?  Cum am plecat eu de pe banca aceea din fața blocului și-am ajuns aici? Ce pune în mișcare viața?aviary-pigeons-birds-feather-162943.jpeg

Ce este viața și ce este sufletul meu? M-am întrebat dacă sufletul meu are o pereche în această lume în care iubirea este confundată deseori cu posesiunea? Există șansa să găsesc iubirea prin sufletul meu?

Oare acea iubire nu începe cu mine, prin mine însămi,  și cum pot atinge eu libertatea deplină a sufletului meu?

Ceea  ce se vede este realitatea sau este o construcție comercială, oare tabloul vieții se întregește și prin lucrurile nevăzute, nespuse dar intuite, ghicite, șoptite, știute doar de cei aleși?

M-am întrebat cum se face profitul de pe urma oamenilor, ce înseamnă semnătura numelui meu pe un contract, cu ce schimb viața mea atunci când îmi pun numele pe o foaie? Care este însemnătatea acestui lucru?

Ce înseamnă când cineva îmi cere a face lucruri, favorurile ce reprezintă? Se poate să omit ceva? Cum sunt construită eu ca femeie, născută pe acest pământ pentru a mă bucura de el, nicidecum să-l muncesc?

Cum se face că mulți oameni vorbesc despre iubire și Dumnezeu dar își țin secretele ascunse sub pat sau în colțurile dulapurilor, își maschează neîncrederea și viclenia cu zâmbete binevoitoare, își leagă destinele prin promisiuni fierbinți dar uită de ele cum trec pragul casei? Cum pot unii oameni să mintă persoanele care le-au stat alături ani, acelea dragi, față de care simt dragoste, cele care le îngrijesc, să le înșele cu sânge rece pentru o fericire de moment?

M-am întrebat  ce datorii din alte vieți  am eu de achitat pentru a fi liberă și cum ajung a trăi în armonie cu Dumnezeu?

Atunci când secretele sunt eliberate din sufletul meu și nu mă încearcă nicio vină, când stând în lumina soarelui pun mai presus viața decât  dorințele mele egoiste,  nu mi-e teamă de nimic fiindcă simt căldura și încrederea că va fi bine, chiar de  totul pare că se prăbușește în jurul meu.

– Sunt momente în care simt o deosebită dorință de singurătate, dimineți în care aș vrea să stau în mijlocul naturii, să privesc printre frunzele copacilor, pierdută în muzica ei. Nu simt să vorbesc despre nimic, cu nimeni, și parcă nimeni, chiar de aș vorbi, nu ar înțelege glasul meu deși aș vorbi pe aceeași limbă. Oare sunt ciudată?

– Pe mine m-ai descrie ca o ciudată? Fiindcă și eu am aceleași momente, ca și tine. Chiar de acum am un cerc restrâns și bine definit de oameni în jurul meu, nu-mi este nefiresc să-mi petrec timp singură. Puterea sufletului meu de a mă înșfăca pentru propria liniște este un fapt regenerativ, nu am găsit altceva cu aceeași capacitate intimă de împlinire pe care o simt din acest simplu fapt. Este o răpire tandră, dacă vrei. Mă încântă prin romantismul ei. Mi-au trebuit mulți ani să înțeleg adevăratul sens al intimității, al limbajului fin al sufletului meu. Cum tu ai ajuns să mulțumești, la cei treizeci de ani pentru ce ai văzut, și eu am mulțumirile mele de rostit deseori.

– Ce anume ți-a fost cel mai folositor de-a lungul timpului? Ce te-a ajutat în momentele tale de confuzie?

– Să respir și să aștept. Astfel am dat șansa vieții, sufletului meu, să aleagă pentru mine ceea ce știe că e cel mai bine. Mi-a făcut viața mult mai simplă, n-a mai trebuit să fac eu nimic. Este minunat să trăiești doar pentru a te bucura de viață, fără griji.

– Dar reacțiile din jurul tău, te-au deranjat?

– Contează pentru tine ce spun cei din jurul tău sau liniștea din sufletul tău atunci când urmezi calea aleasă de El?

Fiecare om are dreptul de a-și spune părerea, de a-și alege propriul drum, de a face tot ceea  ce el consideră că este bine pentru sine.

Iar noi, noi avem dreptul la fericirea noastră, la lumea noastră.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s