Câteodată liniștea nu o mai vrei

 

Stam pe terasă privind în zare, una dintre ocupațiile mele zilnice în care nu fac nimic, ronțăind sticsuri, privind soarele, și simțeam atâta liniște în jur încât până și în văzduh norii și aerul părea oprit.Cerul era de un albastru deschis, câteva fire albe, urme ale curselor aeriene, îl traversau șterse, ca rămase dintr-o poveste spusă la ceasul amiezii. M-am întristat fără să-mi dau seama, chiar de priveliștea inspira armonie și nu tristețe. Tocmai ce începusem a scrie în jurnal despre ultimele două zile pe care le-am petrecut în cel mai static mod posibil și despre liniște sufletească, când un gând fugar mi-a întunecat fruntea pentru o secundă, ca mai apoi să adune o furtună de tristețe și jale în interiorul meu… s-a dus naiba toată liniștea mea. N-aș fi mințit dacă continuam să scriu despre un lucru pe care nu îl mai simțeam?

Și cât de ușor a dispărut, chiar de m-am obișnuit să-mi induc o stare de liniște, seara trecută nu a mai funcționat. M-a băgat în pat de la 10, în trening deși este iulie, cu șervețele udate până la 12, după care o cupă de înghețată a reușit să mă adoarmă. Comfort food. Să fi fost o stare de depresie? Să fi fost stres?  Să fi fost un dezacord între lumea mea interioară și ceea  ce vedeam în exterior? Câteodată cred că pur și simplu se întâmplă să simți că nimic nu te mai mulțumește. Câteodată, poate, ți-au ajuns toate încercările de a te menține fericită. De a te mulțumi pe tine însăți. Câteodată îți ajunge singurătatea. Sau vorbele pe care le auzi pe timpul săptămânii.

Poate câteodată te trezești decepționată de scuzele pe care nu le-ai primit, sau răspunsurile care nu au mai ajuns la tine.  Câteodată poate chiar speranța te enervează și te face să te simți sătulă de ea, ai vrea să știi sigur că există un sfârșit. Ai vrea să ajungi, acolo, poate. Te întrebi care este sensul, nesfârșit, fiindcă ți-au ajuns toate explicațiile pe care ți le-ai dat ani la rând și acum nici una dintre ele nu se mai aplică. Câteodată nu mai vrei nimic, nici momentul în care ești. Câteodată simți că îți plânge sufletul fiindcă nu se regăsește în nimic, știe că poate mai mult și totuși nimic nu se întâmplă. Câteodată te saturi să vezi cât este de ușor a fi altcineva. Câteodată ai vrea să lași totul baltă și să pleci, dar drumurile nu sunt deschise. Câteodată frustrările te copleșesc și simți lacrimile acoperindu-ți obrajii, fără să le poți stăpâni, îți închid ochii, te doare să nu mai poți privi cerul dar te doare și mai tare ce simți, vrei să le lași să curgă, să te poți liniști. Muzica nu mai are mesaje pentru tine, cărțile îți deschid paginile în aceeași poveste pe care nu reușești să o trăiești, să o depășești.

Câteodată ai vrea să dai timpul înapoi și să desfaci acordul pe care l-ai făcut cu tine atunci când ai acceptat să fii tu.

 

One thought on “Câteodată liniștea nu o mai vrei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s