Așteptând vântul potrivit

 

Am revenit la obiceiul creat iarna trecută de a nu mai bea cafea, de această dată în timpul săptămânii. Mi-am spus că o să beau cafea doar în weekend de acum înainte, ca un fel de treat. Cu toate că anul trecut îmi propusesem să renunț la cafea pe o perioadă îndelungată, am rezistat doar trei luni, întorcându-mă la consumul de cafea odată cu revenirea în Italia. Dacă este un lucru bun pentru mine nu știu dar este un lucru pe care vreau să-l fac fiindcă aș vrea să pot schimba periodic lucrurile care devin o obișnuință pentru mine. Să mă cramponez într-o rutină nesfârșită nu sună deloc plăcut iar a schimba câte ceva devine, cred, o necesitate.

Deja 17 iulie, mai bine de jumătate de an trecut. Când privesc în urmă mă simt ca și când aș fi închis ochii noaptea trecută, după focurile de artificii din fața blocului, și m-am trezit astăzi într-un alt pat. Pare că timpul a zburat, dar rememorând evenimentele petrecute îmi dau seama că în această noapte, cât aș fi avut ochii închiși, s-au petrecut lucruri ce mi-au schimbat complet modul de viață.

Știi cum este să te trezești altă persoană? Să simți că te trezești altă persoană? O persoană care atunci când se trezește își dă seama că nu mai are nimic în comun cu ceea ce până ieri părea a fi lumea ei. Nu primești o nouă identitate, ci nu o mai accepți pe aceea  care îți este atribuită de vocile din jurul tău, refuzând totodată și vocile. Vrei să-ți dai șansa a-ți contura ceea  ce simți că este de fapt identitatea ta, acum. La un moment dat îți pare că totul s-a schimbat peste noapte dar în realitatea zilnică, timpul trecut numără poate luni de zile sau chiar ani.

Într-o zi, însă, știi sigur că lucrurile s-au schimbat iremediabil.

Ca atunci când urmează o despărțire. Sunt un cumul de factori care contribuie la momentul final, factori sau fapte deja săvârșite, emoții sădite ce au generat opinii, au creat un alt fel de percepție, poate au cerut cu necesitate un alt mod de abordare a vieții, o nevoie de a fi sau a deveni altceva.

În trecut obișnuiam să dau fuga în magazine să-mi cumpăr haine, accesorii, lucruri care să-mi potolească și să-mi manifeste în aparență nevoia de schimbare resimțită interior. Mi-era mai ușor să mă dichisesc astfel, dar nu poți face la nesfârșit aceleași lucruri și nici nu poți evita la infinit să dai ochii cu tine însăți/însuți, nu-i așa? Chiar de vrei să scapi, inevitabil vei ajunge la momentul la care vei fi nevoită să te întrebi sincer și să te asculți despre ceea   ce îți dorești cu adevărat.

Ți se întâmplă să te întrebi dacă ceea  ce faci sau trăiești este chiar ceea  ce simți că vrei sau ți se potrivește?  Este ceea  ce simți că meriți să trăiești?

Parcă îl și văd, deși n-aș vrea, pe unul dintre foștii mei iubiți, spunându-mi că merită mai mult decât ceea  ce societatea îi poate oferi cotidian. Sună a îngâmfare, întrebarea mea atunci era ce oferă el societății pentru a avea și pretenții, dar cu toate acestea există și un sens aici.

Te naști ca o cerere pentru a ocupa un loc vacant sau vii pe lume pentru a contribui la construirea ei, la crearea unui altceva decât a fost anterior apariției tale? Acest lucru nu cumva înseamnă a-ți descoperi calitățile, slăbiciunile, a te descoperi pe tine însăți/însuți și a-ți da șansa de a folosi înzestrările în cel mai benefic mod, eficient nu doar stilului propriu de viață ci întregii societăți?

Ce se întâmplă atunci când mediul ambiant ignoră sau nu valorifică acele înzestrări? Îmi vine în minte o poveste drăguță, Rățușca cea urâtă, o poveste despre un pui de lebădă confundat cu o rățușcă neobișnuită și alungat, anterior oul de lebădă ajungând din greșeală lângă celelalte de rață.

O gospodărie care nu a mai întâlnit un pui de lebădă este incapabilă a recunoaște ce înseamnă acel pui neobișnuit iar reacția este de marginalizare, alungare, în special după repetatele încercări de a face puiul de lebădă să deprindă caracterul unuia de rață.  Astfel, după un timp, văzându-se nefericit, nerecunoscut, neapreciat, puiul de lebădă pleacă în lume cu scopul de a-și găsi locul meritat, totodată simțindu-se groaznic fiindcă în vechea gospodărie toată lumea îl denumise urât, prost fiindcă nu putea deprinde obiceiurile rațelor, sau ciudat.

Cum poți face o comunitate să înțeleagă că o situație cu care nu s-a mai întâlnit necesită o alt fel de abordare și poate este nevoie ca lucrurile să se schimbe? Crezi că există această șansă?

Îmi place să cred că există această șansă, poate nu în fiecare comunitate, dar cu siguranță în anumite comunități oamenii știu că nimic nu este întâmplător iar a gândi este uman, la fel și a empatiza, a încerca a vedea dincolo de aparență și a distinge esența a ceea  ce este, de fapt, un lucru.

Iar pentru cineva asemănător unui pui de lebădă este o nevoie de a găsi acea comunitate, pentru a putea supraviețui și a-și putea folosi într-un mod natural acele înzestrări unice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s