A new Life – libera alegere.

20160227_183558-2

Un vis implinit traiam in martie 2016, in ocean, inotand alaturi de prietena mea printre o puzderie de pesti si urmarind o imensa pisica de mare. In lumea in care eu am crescut, in saracie, acea saracie nu materiala dar spirituala si morala, n-as fi indraznit sa sper ca voi avea norocul sa fac acel lucru, ce unora li se poate parea banal. O copila saraca, mereu “corectata” cum “sa fie”, ce a rabufnit in adictii, relatii nepotrivite, haos, pentru a gasi un refugiu si o alinare a sufletului haituit ani la rand de imaginea conformarii.  Timpul si viata mi le-am oferit in schimbul unor hartii, ca un compromis pentru “mai bine”.

Pe barca cu care am mers in calatorie, eu si prietena mea, se aflau, pe langa echipaj, un cuplu de americani (asa spuneau ei), doua olandeze, niste copile blonde (agasate de americanul aparent casatorit) si un cuplu de nemti, parand de aceeasi varsta cu noi. I-am vazut filmand momentul subacvatic si i-am rugat, la finalul calatoriei, daca pot sa-mi trimita si mie inregistrarea, daca vor bineinteles, fiindca as vrea sa o postez pe blog. Mi-au spus ca ei vor mai calatori o perioada dar cu siguranta la finalul vacantei imi vor trimite filmuletul cu pisica de mare. Le-am lasat adresa de email cu numele meu. La proximativ doua luni am primit o cerere de prietenie pe facebook din partea  baiatului din cuplu (A.M.) si m-am bucurat amintindu-mi ca in sfarsit voi avea inregistrarea sa o pot publica. Timpul a trecut, am ajuns la final de an, am constatat in timp ce faceam curat in casa si-n retele ca dupa mai mult de jumatate de an n-am primit acea inregistrare. M-am intristat vazand acest lucru dar pana la urma oamenii au fiecare propriile responsabilitati si preocupari, poate nu mai exista nici inregistrarea? Poate nu toti oamenii raspund la o rugaminte sincera sau cine stie… a uitat. Vazand poza cuplului de nemti inainte sa curat lista, mi-am amintit de profesoarele mele de germana pe care le-am intalnit in Italia. Mi-au parut niste femei extraordinare care plecasera din Germania de foarte mult timp, spunand ca niciodata nu s-au simtit acasa in acel loc. Oare ele ar fi uitat de rugaminte? (Ganduri fugitive ale mele, de regula pun tot sub semnul intrebarii.) In fine, oamenii sunt diferiti.

N-am sa uit oricum niciodata acea calatorie, in special cum unul dintre marinari m-a salvat din a ma lovi de niste stanci spre care curentul ma dusese fara sa-mi dau seama. Era chiar ruda cu proprietarul bungalowurilor unde noi eram cazate caci in Lembongan, o insula micuta, afacerile se fac in familie. A fost motivul pentru care am negociat calatoria si am obtinut un pret bun. I-am multumit pentru atentie.

Obisnuiam in trecut sa petrec timp cu oameni nepotriviti (ca si interese comune, obiceiuri, caracteristici) fiindca mi-era frica de singuratate, ma inspaimantam de acel moment in care linistea  ma va face sa privesc incarcatura din inima mea, sa observ ce este acel lucru ce ma priveste din intuneric, sa intreb ce este cu el, ce ma deranjeaza sau ce reprezinta in viata mea?

De-a lungul anilor, cerintele de a ma adapta si incadra  intr-un grup normal (carcotas, obedient) sau  o familie “normala”(viciata), asteptarile, presiunile de “a fi” conform tiparelor educationale fixe au provocat in interiorul meu o puternica senzatie de razvratire.

Ca o analogie – desi timpul a trecut exista teoria ciclicitatii – pot asemana aceste “cerinte fixe” tiparelor Inchizitiei si imaginii stricte promovate de biserica catolica adaptata  contemporan  cu masca spiritualitatii moderniste tip “dizolvare de ego” identificata in workshopurile rasarite peste noapte de constelatii familiale, atunci cand mult ravnita adulatie se transforma in persecutie  (vezi  poza).

Se pare ca pe unii experienta nu-i “invata” nimic. Timpul… maturitatea aduce lumina.

Este trist cum o imagine a iubirii a fost folosita pentru a deveni simbolul nedreptatii si sacrificiului vietilor nevinovate, cinstite, o imagine preluata pentru a promova mita, destrabalarea, cenzura, blocarea liberei expresii, neacceptarea oamenilor, evitarea de a cauta si gasi noi moduri de trai in care atentia sa fie adusa asupra evolutiei umanitatii global si nu doar a catorva grupuri care sa-si imparta influenta.

M-am intrebat, in acest weekend in care oamenii au sarbatorit, daca pot  ameliora trecutul, nu doar lucrurile pe care eu le-am facut pentru a intelege ce anume s-a intamplat, nu doar acele meschinarii ale mele, dar si suferinta acumulata in acea vineri in care calvarul a inceput la ora 1:05?

Daca necunoscutul din fata mea ma zguduie precum valurile furioase ale unei furtuni zguduie o barca, pot avea incredere ca voi reusi sa-mi mentin speranta, ca voi regasi in sufletele oamenilor lumina, ca impreuna vom colabora spre a ne construi, cu rabdare, acceptandu-ne complet, in timp, usor, progresiv, mergand pe calea noastra?

Am plans de cateva ori, ca de final de an. Mi-era dor de o imbratisare, de o cana de ceai impartasita cu cineva. Am plans vazand mesajele prietenilor mei care imi cer sa fiu asa cum vor ei, cerand explicatii de ce nu le-am oferit ceea  ce ei asteptau, in propriile lor imagini fixe, in rolurile pe care si le-au asumat. Am avut un moment de sensibilitate si mi-am amintit de oamenii pe care i-am intalnit, familiile pe  care le-am cunoscut, copiii cu care am interactionat… toti acei oameni pe care ii iubesc.

In ianuarie 2016 mi-a placut foarte mult o mica scena jucata de una dintre persoanele pe care le admir, au fost mai multe scene  dar aici mi-a lasat un mesaj. Scris pe pagina unei carti pe care am citit-o pe nerasuflate iar apoi am daruit-o mai departe, sperand ca mesajul va fi inteles…

Am intalnit persoane, in anul trecut, ingamfate si “incepatoare”. O pereche de ochelari nu te fac sa pari mai bine pregatita, cuvintele mele le recunosc oricum, doar fiindca sunt trecute ore de teatru in C.V. nu inseamna ca esti un actor bun.  Contra cost, va pot da lectii. Tin sa amintesc necesitatea reformei in educatie si in siguranta nationala, de asemenea diplomatia romana are nevoie urgenta de un update. Daca un mesaj este interpretat superficial – exista posibilitatea a costa scump o tara intreaga – si atunci in serviciul cui sunteti?

Introspectia si autoevaluarea morala este o conditie absolut necesara fiecarei fiinte indiferent de functia pe care o ocupa, cu atat mai mult in pozitii inalte.

Ieri, facand curat in ultimele colturi, am sters praful si ultimele urme ale mele din trecut. Blogurile incepute ca si colaborari cu diverse persoane, o pagina de facebook ce mi-a ramas in administratie dar fiind inactiva, incepute cu ideile si sugestiile mele am considerat ca este necesar a fi inchise. Entuziasmul de a incepe a crea ceva merita simtit de fiecare om pe aceasta planeta. Consider ca fiecare om are dreptul sau de a fi propriul creator a tot ce isi doreste. N-am reusit sa inchid complet colaborarea caci unele parole nu le mai detin. Dar in acest an lucrurile vor sta diferit.

M-am gandit ca este un cadou pentru acele persoane (asemanator cu cel pe care ele mi l-au facut de ziua mea printr-un telefon aranjat), le-am oferit libertatea de a-si gasi singure ceea  ce isi doresc. Daca vor indrazni, pe viitor, le astept langa mine, in lumina, fara lucruri ascunse.

Pentru toti oamenii pe care eu i-am cunoscut de-a lungul timpului  dau sansa de a ma cunoaste asa cum eu sunt – si nu cum se asteapta sa fiu  sau vor sa fiu,  sau cred ca eu sunt.

Din acest an, exista sansa  de a vedea si a afla lucruri  care  vor iesi din sfera de “normalitate”, poate voi spune lucruri ce vor suna  “neobisnuit”.  Reflectati singuri, cautati raspunsuri, rational, spiritual, intrebati-va sincer despre tot ce ne inconjoara.

Cine vrea sa ma cunoasca asa cum eu sunt  si  este liber  a ma accepta complet  ca pe o fiinta umana – este binevenit in cercul meu de prieteni.

De asemenea  – public exista sansa sa folosesc exemple – de situatii – astfel  cine va sta langa mine va sti cine sunt.

Din acest an, nu-mi mai ocup timpul cu joculete frustrate sau geloase, exista alte lucruri ce merita atentie. Lucrurile care imi fac o deosebita placere:

In primul rand educatia, discutii libere, inteligente, dezbatute in cadre largi, intense uneori (cand Dumnezeu imi va scoate in cale sufletul meu pereche asa vom face si dragoste), calatorii, mancare sanatoasa, plimbari in parc, protejarea mediului, carti, ceaiuri, discutii “fara secrete” intre femei… cu toate ca in acest moment ma simt ca o fetita ce danseaza pe marginea unei prapastii in pasi de dans veseli pentru a se incuraja.

Cred ca … aceasta este frumusetea, sa accepti ca este in regula sa te simti astfel, fiindca nu poti prevedea viitorul ci doar poti avea incredere ca experienta vietii va fi completa, orice ar fi.

Sa fii… pe acest pamant… ca o binecuvantare.

P.S. Noua mea agenda in care zilele lui 2017 vor fi notate cu pasiune. Ghiciti cui ii placea Gustav Klimt?

Trecutul ne invata mai bine, nu? 🙂